One More Chance

Capitolul 6

Capitolul 6: Între doi
-Ryden-

Încep să-mi pierd mințile. Credeam că tot ce Blake mi-a spus a fost doar o proastă dezimformare ori o minciună, dar nu. Se pare că eu sunt cel dezimformat. Acum șase ani, după ce am părăsit San Francisco a trebuit să-mi schimb numărul de telefon și evident adresa. După ce l-am vizitat ultima dată pe John, tatăl meu, mi-am retras toate accesele de contact de la poliție ca orice s-ar întâmpla cu John, eu să nu mai pot fi considerat rudă apropiată.

Eram deja major și nimeni nu mă mai putea opri. Doar Blake a fost o piedică pentru mine, una destul de semnificativă. Întâlnirea noastră de la petrecerea aceea a fost cu scântei, prima dată când am văzut-o m-a atras, dar după ce a deschis gura am știut că fata mă va face să clachez într-un mod sau altul. Cu timpul ne-am apropiat, eu încercam să par băiatul periculos ce pretindeam pe atunci că sunt, iar ea, fata curajoasă când de fapt lucrurile stăteau altfel.

Probabil poliția, la fel ca și Blake a încercat să dea de urma mea pentru a mă informa în privința cazului care s-a redeschis. Se pare că a avut loc și un proces, fostul meu avocat nu a încercat să-mi dea de urmă pentru că știa cum stătea treaba așa că s-a prezentat doar el la proces. Tata a reușit să micșoreze sentința la zece ani, iar datorită bunei purtări a putut ieși exact luna trecută, după abia opt ani petrecuți la răcoare.

După câteva telefoane am reușit să fac rost de noul număr de telefon al tatălui meu. Privesc hârtiuța cu numărul și nu mă pot decide dacă să îl sun acum sau să mai aștept. Creierul meu mă îndeamnă să arunc bilețelul, dar ceva mă oprește din a face această acțiune. Oare să fie sfatul lui Blake?

Nu pot nega faptul că mi-e dor de tatăl meu, dar acum, după atâta timp, nu prea aș mai avea ce vorbi cu el. Sunt deja un om realizat, la casa mea, pe banii mei și cu propriile mele idei de viitor. Eu și John nu am avea niciun numitor comun, cum nu am avut niciodată de altfel.

Decid să bag hârtiuța în agenda de pe birou, apoi s-o închid definitiv pentru ziua de azi. Chiar în același timp, un ciocănit în ușă răsună în încăpere făcând să-mi îndrept atenția spre capul șaten și zâmbăreț al Briannei care tocmai ce a crăcat puțin ușa.

-Salut! Ești ocupat? întreabă, iar asta mă face să zâmbesc slab și să neg din cap ferm.

-Tocmai ce am terminat.

Odată ce rostesc cuvintele, Brianna deschide larg ușa și face câțiva pași spre birou în timp ce și eu mă ridic de pe scaunul care mi-a amorțit întreg corpul.

-Hai la plajă! spune entuziasmată ca un copul iar asta mă face să surâd.

-Avem piscină, Brianna. Nu e mai bine să rămânem aici la vilă în intimitatea noastră, decât cu toți acei oameni în jurul nostru și toți acei paparații pe urmele noastre? o întreb eu în timp ce-mi așez palmele mari pe șoldurile ei subțiri acoperite de maioul alb destul de decoltat.

-E vară, Ryden.. se milogește ea. În plus, mă gândeam să mergem mai mulți. Eu invit câteva prietene cu partenerii lor, tu pe Kellan și iubita lui și așa ne putem distra în grup. M-am plictisit de vila asta. zice și eu îmi așez palma dreaptă peste obrazul ei alb ca laptele.

O privesc adânc în ochi încercând să o fac să cedeze, dar de data aceasta îmi dau seama că nu-mi va mai merge.

-Fie. cedez eu dându-mi ochii peste cap, iar ea chirăie entuziasmată sărindu-mi la gât și sărutându-mă apăsat pe buze.