One More Chance

Capitolul 16

Capitolul 16: "Iubește-mă.."
-Blake-

-Filmul ăsta îmi provoacă silă.. bolborosesc în timp ce schimb canalul.

Asta am făcut toată ziua, așa mi-am petrecut ziua de naștere și nu pot să mă plâng. Azi a fost cea mai liniștită zi din viața mea. Am putut picta în atelierul meu de la etaj, am gătit cu Emilia și am răspuns la o grămadă de email-uri de "La mulți ani!". A trebuit să răspund și la mesaje, printre care și cele de la părinții mei. Nici măcar de un apel video amărât nu au avut timp, dar nu știu de ce mă mai mir.. așa a fost în aproape fiecare an.

De câteva ore în continuu mănânc mâncare nesănătoasă și privesc plictisită plasma din sufragerie. Dacă tot sunt singură acasă m-am gândit să beau și puțin vin din cel pe care l-am primit cadou anii trecuți și pot spune că deși e vechi, e al naibii de bun.

Privesc sticla pe jumătate goală de pe măsuța din fața mea și observ că datează din 1870. Asta este sticla de la Dylan. Zâmbesc în colțul gurii la amintirea chipului său. Recunosc că îmi este foarte dor de el, dar nu mai am ce face, a fost alegerea lui și m-am obișnuit cu asta. Nu am așteptat niciun mesaj din partea lui, nu-l merit, dar în sinea mea credeam ca măcar de ziua mea să facă o excepție. Până la urmă trebuie să-mi amintesc despre cine vorbesc aici. Dylan este o persoană orgolioasă, la fel ca și mine, așa că niciun cuvânt nu-și mai are rostul.

Schimb canalele în continuare până ce sunetul telefonului meu mă face să tresar speriată. Las telecomanda pe canapea, lângă mine, și-mi iau telefonul ce sună.

-Alo? întreb fără să privesc cine sună, am obiceiul ăsta prost.

-Blake Stone? întrabă și persoana de pe partea cealaltă a telefonului, iar eu mă încrunt la auzul vocii ușor cunoascute.

-Alexandra? aproape țip din cauza șocului.

-La mulți ani, scumpo! glasul ei fericit aproape îmi dă lacrimile.

-Oh, Doamne! Mulțumesc, draga mea. Ce mai faci? întreb cu glas emoționat încercând să-mi stăpânesc tremuratul din voce.

-Foarte bine, străino. Te-am sunat să îți spun la mulți ani și să te anunț că mă reîntorc în state. zice, iar eu nu-mi pot stăpâni zâmbetul, dar brusc, mă întristez și încep să-mi mușc buza până la sânge.

Când Alexandra a trebuit să se mute din San Francisco a fost destul de greu pentru mine să mă obișnuiesc fără glasul și entuziasmul ei copilăresc. Acum că o aud după atâta timp, mă bucură nespus.

-Asta este o veste minunată, Alexandra. spun calmă gândindu-mă la cum va reacționa la faptul că m-am mutat în Miami.

-Abia aștept să e revăd!

-Alex.. lungesc eu numele ei prescurtat, iar ea sare ca arsă.

-Ce?

-Eu..știi.. M-am mutat în Miami de ceva timp și..

-Nu.. spune ea șocată. Cum de te-ai hotărât să ieși din colivia aia de San Francisco?

-O să-ți povestesc mai multe la o cafea. Ce zici? o invit eu și aud chiuitul ei de fericire.

-Ești nebună? Normal că vreau. Doar trimite-mi adresa într-un mesaj și peste două zile sunt la ușa ta. zice ea în glumă, dar știu că este și un strop de seriozitate în fraza asta.