One More Chance

Capitolul 23

Capitolul 23: "Mi-a promis.."
-Blake-

Iubirea. O simt peste tot, acest sentiment înălțător mă face să lupt mai departe. Au trecut două luni de când eu și Ryden ne-am mutat împreună și pot spune că totul merge ca pe roate. Nu mi-am vândut încă vila pentru că nu m-a lăsat sufletul să mă despart de Emilia și Robin, mai trec pe acasă din când în când pentru a vorbi cu Emilia, pe Robin îl mai sun când Ryden este ocupat cu munca sau chiar plecat cu afaceri.

Totul pare că este de partea noastră de când am făcut pasul de a ne muta împreună, iar asta este bine. El mă face să mă simt iubită în fiecare minut al zilei și al nopții, el este alinarea mea.

Relația mea cu mama și tata este aproximativ aceeași, însă nu mă plâng. Cu Dylan..ei bine am mai vorbit una alta prin mesaje. Nu m-a sunat până acum, nu ne-am văzut pe video, însă accept tot ce mi se dă pentru că e bine și atât decât nimic.

Aud telefonul vibrând pe biroul de sticlă și răspund fără să privesc apelantul fiind prea ocupată cu scrisul la laptop.

-Blake la telefon. mormăi ușor fiind concentrată la ce căutam.

-Tipic ție să nu verifici cine sună. glasul de pe partea cealaltă a firului este chiar a lui Dylan.

-Dylan. Ce mă bucur să te aud! spun de data aceasta foarte atentă la converstație.

Nu-mi vine să cred că a sunat.

-Și eu mă bucur că ai răspuns. Nu credeam că o să-ți mai aud vocea după..

-După ceartă. continui ușor tristă auzindu-i oftatul.

-Exact. Crezi că am putea să ne vedem azi după-amiază? La o cafea?

-Ești în Miami? rămân eu uimită.

-Da. Sunt împreună cu Oddet. Aș vrea să vă fac cunoștință.

-Mi-ar face nespusă plăcere. spun eu sinceră zâmbind până la urechi.

-Perfect. Atunci îți voi lăsa un mesaj cu toate detaliile.

-Bine. Ne vedem. spun după care închid.

Ei bine, astăzi am șansa de a repara și această problemă care mă măcina de ceva vreme. Privesc ceasul și este deja prânzul. Se pare că Dylan vrea să ne vedem într-o oră. Cred că pot trece pe acasă la Ryden să fac un duș și să mă schimb până să mă întâlnesc cu Dylan și noua lui iubită. Aș fi vrut ca Ryden să vină cu mine, chiar dacă Dylan nu menționase nimic despre el ar fi fost o ocazie bună să lămurim totul împreună, însă este într-o delegație de vreo trei zile și nu m-a anunțat când ajunge.

Nu mai stau pe gânduri. Îl sun pe Robin pentru a veni să mă ia după care rezolv niște hârțoage și îi explic Angelei ce mai rămâne de făcut. Robin ca de obicei foarte amabil ajunge cât ai clipi așa că nu durează mult până ajungem la Ryden. Încă nu m-am obișnuit cu ideea că este și casa mea acum.

-Mulțumesc, Robin. spun și dau să ies din mașină, dar brusc observ mașina lui Ryden parcată în fața garajului. Cred că nu mai este nevoie să mă aștepți, voi merge împreună cu Ryden să ne vedem cu Dylan.

-Cum doriți domnișoară Blake. spune el, ca de fiecare dată prea amabil și formal, dar nu-l mai dojenesc.

Ies din mașină nerăbdătoare să-mi văd iubitul care m-a lăsat singură trei zile nenorocite. Mi-a fost atât de dor de el.

Pășesc grăbită pe scările vilei auzind cum Robin se îndepărtează. Intru în vilă și nu aud niciun zgomot, nici urmă de Ryden. Mă încrunt puțin nedumerită.

-Ryden? strig în timp ce urc spre camera noastră.

Nimic.

Pășesc cu pași repezi spre dormitor, dar mă opresc brusc când observ un sutien abandonat pe podea. Simt cum inima îmi bate tare, iar respirația îmi accelerează. Privesc prin ușa întredeschisă a dormitorului și deja simt cum cedez psihic cu cât mă apropii și mai mult de patul care se presupune că doar eu și el avem voie să-l împărțim.

Lacrimile nu întârzie să apară la vederea acestei trădări, o trădare pe nepusă masă. O trădare care-mi lasă un gust amar pe buze și-n inimă pentru că nu pot spune că mă așteptam la așa ceva.

-Cum a putut? șoptesc prima dată, vocea mea neavând puterea necesară. Cum ai putut? de data asta puțin mai tare, dar nu destul. Cum ai putut?! repet, iar de data asta cred că am trezit și morți nu doar pe cei doi ce dormeau linistiți.

-Iubito? glasul somnoros al lui Ryden mă face să pufnesc în plâns și mai tare.

-Cum ai putut, Ryden? repet, privirea lui exprimând nedumerire, dar nu mai pot rămâne să privesc acest tablou care mă scarbește instantaneu.

Cobor scările în grabă auzind în urma mea urletele lui, strigându-mi numele, dar e mult prea târziu. Ies pe stradă alergând ca o besmetică încercând să dau de un taxi care mă poate duce departe de aici, departe de el.

Cum a putut? Cum a putut să mă înșele din nou? De ce cu ea? De ce cu Brianna? Cum am putut să am așa încredere oarbă în omul ăsta?

Nu știu cum prind un taxi, dar printre lacrimi și suspine îi indic adresa pe care Dylan mi-a trimis-o prin mesaj. Trebuie să ajung la el, trebuie să scap de aici pentru că nu mai suport! Dylan va știi ce să fac, el mereu a știut ce este mai bine pentru mine. Se pare că eu nu sunt în stare să iau propriile decizii fără să o dau în bară.

Îi arunc o bancnotă taximetristului. Nici măcar nu mai îmi pasă. Îl caut pe Dylan cu privirea încețoșată de la plâns. Privesc ca besmetica în stânga și-n dreapta fără să pot recunoaște ceva pentru că mă simt pierdută.

Pierdută în gânduri, în amintiri, în promisiuni.

Zăresc chipul lui Dylan de partea cealaltă a străzii aglomerate. Brusc, un sentiment de disperare mă cuprinde, iar lacrimile apar din nou la vederea lui.

-Dylan! strig și fără tragere de inimă, pășesc în pas alergător spre el.

M-a zărit și el.

-Blake, nu! strigă în timp ce-i dă drumul la mână femeii de lângă el.

A fost prea repede pentru mine ca să înțeleg de ce a strigat și el. Totul în jurul meu se făcu negru, iar durerea își făcu apariția.

Acum nu numai că mă doare inima, ci și corpul.

Urechile-mi țiuie infernal, iar capul mi-l simt amorțit pe o suprafață tare. Clipesc de două ori văzându-l pe Dylan panicat deasupra mea, apoi iar negru.

Ryden mi-a promis!

*****

Ei bine lume, acestea fiind spuse ne apropiem de finalul One More Chance..a fost un drum lung și anevoios pentru mine, însă vom vedea ce va fi în continuare.

Voi ce părere aveți despre isprava lui Ryden?

Vreți final fericit?

Roxx