One More Chance

Capitolul 12

Capitolul 12: Hipnoză
-Ryden-

Buzele ei sunt rai, atingerea ei e fericire, iar pasiunea e iubire.

Aș vrea ca momentul acesta să nu se termine niciodată, ca buzele mele să nu se mai dezlipească de ale ei. Simt cum întreg corpul este atras de al ei precum un magnet. Respirațiile ne sunt greoaie, dar nu ne lăsăm. Scânteia s-a reaprins și a dar drumul întregului iad să ardă în mine. Mâinile mele să se poziționeze peste obrajii ei roșii și fierbinți, astfel împingând-o și mai mult în scaunul pasagerului al mașinii mele

Doar eu cred că s-a făcut cald aici?

-Ryden.. îmi geme numele.

Doamne, glasul ei îmi face sângele să circule din ce în ce mai repede. Mușchii brațelor mele se încordează în timp ce ea își așează palmele peste, buzele-i dansând cu ale mele.

-Doamne, Ryden... de data aceasta mă împinge ușor de pe ea, lăsându-i doar puțin spațiu ca să respire. doar nu crede că asta se termină aici. Lasă-mă să respir! de data aceasta tonul ei era unul amuzat, ochii fixându-i într-ai mei.

Mă retrag oftând în scaunul meu, hotărând că trebuie să-i dau mai mult spațiu, altfel sunt sigur că mă va pedepsi într-un fel sau altul.

Nu ne putem dezlipi privirile unele de celelalte, dacă aș putea nu aș mai clipi niciodată doar pentru a nu rata nimic din ea.

-Oh, nu pot să cred că am acceptat să vin cu tine. zice ea oftând, acoperindu-și fața cu palmele sale, poziționându-se cu fața spre parbriz, asta făcându-mă să zâmbesc.

Mereu își ascunde fața atunci când este jenată sau rușinată de ceva ce a făcut.

-Ei bine ai venit așa că nu mai este cale de întoarcere, iubito! zic vesel în timp ce învârt cheia din contact și ies din parcarea muzeului.

O privesc cu coada ochiului cum se fâstâcește în scaun, nu are stare. Aprind radioul, iar ea mă privește ușor uimită.

-Ce este? întreb încruntat fiind și atent la trafic.

-Nu mi-am luat telefonul cu mine, Ryden! se panichează ea, iar asta îmi aduce un mic zâmbet pe față.

-Cu atât mai bine! zic eu pentru a o enerva puțin. Acum chiar nu vom fi deranjați. continui și mă întorc rapid spre ea zâmbindu-i larg și nevinovat.

-Mama mă va urî după asta. spune mai mult pentru ea, dar am putut-o auzi. Cum rămâne cu telefonul tău? întreabă de data aceasta încrucișându-și brațele la piept făcând semn spre telefonul meu ce zace lângă schimbătorul de viteze.

-Ăsta? întreb eu luând telefonul de la locul lui și-l ridic în aer pentru câteva secunde, după care îl arunc pe bancheta din spate fără să-mi mai pese de altceva.

-Perfect! zice ea cu mai multă viață. Acum spune-mi unde mergem. continuă pe un ton puțin mai dur.

-Calmează-te, iubire. Bucură-te de drum. spun pe un ton ce nu-i pre inspiră încredere, ceea ce și voiam.

Îmi pun ochelarii de soare la ochi, apoi dau mai tare volumul radioului, simțind cum privirea frumoasei mele Blake mă străpunge.