One More Chance

Capitolul 25

Capitolul 25- Privind din întuneric
-Blake-

Totul este negru, atât de negru. Nu pot vedea nimic, nu pot simți, dar pot auzi. Aud o liniște mormântală, iar asta îmi dă o stare de panică pe interior, undeva adânc, foarte adânc în subconștientul meu ce dormitează.

Simțurile îmi sunt blocate și îmi pot da seama că ăsta nu e semn bun. Nu am mai simțit niciodată atâta pace și liniște.

Probabil așa se simte moartea pentru că nu-mi pot da seama ce poate fi altceva.

O să-mi fie dor..

***
-Ryden-

O țin de mână, strâns. Asta am făcut în ultimele două săptămâni și asta o să fac toată viața dacă trebuie. Nu m-am dezlipit de ea de când a ieșit din operație, de atunci tot dau câte-o fugă până acasă pentru a face doar un duș și pentru a mă schimba, în rest..tot aici, înțepenit pe scaunul ăsta blestemat.

Aștept și tot aștept ca ea să se trezescă.

Sunt o epavă și nu sunt singurul. Dylan cred că arată mai rău ca mine, însă nu atât de nespălat probabil. Încă nu-l suport, dar nu pot să nu-l las să fie alături de Blake, am impresia că nu-i pot scoate asta din sistem și nici n-o voi face, chiar dacă nu-mi convine apropierea lui. O fac pentru Blake. Nu mi-ar ierta-o dacă l-aș îndepărta din nou. Ea a făcut destule sacrificii pentru mine, a ajuns în starea asta din cauza mea, iar pentru asta nu mi-o voi ierta vreodată.

Am fost surpins să o revăd pe Tori după atâta vreme, mă urăște la fel de tare, însă nici că-mi pasă. Totuși nu pot să nu fiu gelos pe faptul că votul ei va fi mereu în favoarea lui Dylan. Firește, nu ar mai trebui să conteze, Blake m-a ales pe mine. Se pare că trebuie ca fiica ei să fie pe patul de moarte pentru a se interesa de ea. Nu pot spune același lucru și despre Emilia ori Robin. Cei doi angajați de nădejde și per total, familia lui Blake, au vizitat-o de câte ori au putut, Emilia aducându-mi aproape în fiecare zi ceva de mâncare știind că mă găsește aici. Robin a vizitat-o împreună cu familia lui, fetele acestuia aducând un buchet de flori și un ursuleț de pluș, rugându-se pentru ea, lucru pe care-l fac și eu în fiecare zi.

O singură persoană nu a venit să o viziteze, iar acea persoană este una dintre cele mai importante din viața lui Blake. Tatăl ei. Țin minte și acum expresia lui Alexander când m-a prins în camera fiicei lui în acea noapte. A fost memorabil pentru că furia pe care i-am creat-o nu s-a comparat cu a altui om pe care l-am cunoscut vreodată. Eram tânăr, eram rebel, eram interesat de fiica lui, iar el o știa prea bine, chiar dacă nu mă mai văzuse până atunci. Mă mirosise precum un câine de vânătoare, iar eu duhneam a nesiguranță. Nu eram potrivit pentru fiica lui, nici acum nu sunt, însă acum e diferit.

Ies din șirul gândirii și-mi ridic capul de pe patul frumoasei mele atunci când aud ușa salonului deschizându-se. Privesc într-acolo și-l văd pe Dylan, îmbrăcat leger având două cafele în mână. De câteva săptămâni am impresia că doar cu asta pot rămâne treaz pentru momentul în care ea se va trezi. Am dat dracului afacerea, l-am lăsat pe Kellan să se ocupe, iar Angela are grijă de muzeu cum poate ea mai bine. Tabloidele nu au întârziat să apară în legătură cu accidentul lui Blake, iar asta m-a revoltat la început.

-Poftim. glasul lui pașnic aproape că mă face să pufnesc, însă nu fac nimic ofensator și doar accept cafeaua.

Iau o gură mare lăsând gustul să mă învăluie în timp ce Dylan se așează de partea cealaltă a patului lângă perfuzia ce o ajută pe Blake să se hrănească cât timp este în comă.