H.E.R.O.

Capitolul 2- Elicopterul

Oftez si imi frec fata incercand sa inteleg ce se intampla. In jur erau o gramada de oameni la fel de plictisiti. Atmosfera e aceeasi, una gri si ponosita.

-Ok, daca tot vorbesc cu mine insumi, hai sa imi fac dracu' un plan. imi soptesc.

Prima mea varianta a fost una destul de simpla. Aleg o directie la intamplare ajungand sa o iau la stanga. Daca tot merg va trebui sa gasesc o iesire asa-i? Nimic nu este infinit, inafara de spatiu, despre care nu stim multe. Dar asta e un peron de tren, cu siguranta exista un capat. Daca nu, cu siguranta va fi un tunel prin care vine trenul. In cel mai rau caz ma voi deplasa pe langa sine.

Continui sa merg si imi fac loc printre oamenii de toate categoriile. Batrani, tineri, copii, am vazut si bebelusi pe care alti oameni ii tineau in brate. Nu plangeau, nu schitau nici macar un sentiment. Prima data am crezut ca sunt papusi de portelan. Continui si continui sa merg, deja pasesc apasat, sunetul baschetilor mei fiind singurul care intrerupe linistea mortala.

Au trecut cinci minute sau macar asa am estimat caci incepusem sa numar secundele cat timp mergeam. Nu aveam telefonul in buzunar si nici un ceas nu se gaseste pe langa posterele iluminate. Am incercat sa ma uit la ceasurile oamenilor insa aratau aceasi ora, 12:00. M-am lasat batut cand am realizat ca nu ajung nici unde. M-am oprit si m-am uitat in jur. Este aproape acelasi spatiu. Cateva postere se repetau iar capatul nu se vedea, era doar o ceata in departare.

Nu este logic. Am mers si am dat de alti oameni, toate fetele sunt  diferite, nu este posibil sa fie o bucla pentru ca sunt alti oameni. Dar peronul pare sa  continue si sa  tot continue. Incepeam deja sa cred ca merge la infinit. Tavanul este foarte sus, abia il vad in negura. Pare sa fie aceeasi culoare ca peretele, un gri fumuriu. In curand scartaiul rotilor si fluieratul trenului au acoperit si sunetele mele cand a trecut cu viteza. Vantul mi-a lovit fata. Vazusem botul trenului. Arata ciudat,  ascutit, cu doi ochi scobiti ca al unui craniu. Geamul a fost prea inchis la culoare ca sa pot vedea cine il conduce. Continua sa suiere si sa treaca in viteza lui nebuneasca o buna bucata de timp pana cand s-a oprit.

Deci exista un capat de peron pana la urma?

Usile s-au deschis iar oamenii au format un sir indian. M-am bagat in fata si am lasat capul in jos cand controlorii-scheleti si-au facut aparitia. Oamenii au inceput sa urce. In stanga mea chiar la un cot de mine se afla un controlor schelet care batea din dinti de parca i-ar fi frig. Pasesc in tren cu piciorul drept  si expir usurat dar in urmatorul moment sunt tras afara cu forta. Chiar cand sa ma izbesc de podeaua peronului viziunea incepe sa mi se incetoseze.

-Nu inca.

Negura a mancat din nou totul. Imi deschid ochii confuz si dau de lumina orbitoare a zilei. Stramb nasul si inchid ochii automat ca apoi sa deschid doar unul din ei. Vedeam cerul, eram intins pe jos. In stanga mea observ un barbat cu telefonul la ureche. Il aud perfect.

-Da, este aici.Misiunea a esuat, subiectul a murit. Pana la urma ne-am inselat.

Un barbat tanar,  imbracat la costum statea drept. Nu se uita la mine, ci in fata probabil cautand pe cineva cu privirea. Are parul de un saten deschis si freza  indreptata in sus, la capete firele pareau a fi blonde din cauza luminii. Deschid ambii ochi si ma ridic in fund oftand.

-Ce naiba-

Barbatul si-a indreptat automat capul catre mine inca avand telefonul la ureche. Acesta a ramas putin uimit inainte sa vorbeasca din nou.

-Am gresit. E viu. a spus la telefon.

A inchis brusc si s-a uitat fulgerator catre mine. Are o infatisare impunatoare desi pare tanar. Imi indrept privirea in alta parte si imi vad telefonul aruncat la doi metri departare, spart pe ciment, impreuna cu laptopul. Un gand ma fulgera si mi-am dat seama ce s-a intamplat. Intr-o clipa m-am uitat in spate doar ca sa vad o  dara de sange pornind de la trecerea de pietoni. M-am holbat apoi m-am uitat la proprile maini amintindu-mi cum pielea de pe palme mi-a fost  smulsa de beton la impact. Masina, unde e masina?