H.E.R.O.

Capitolul 3-Flacara

Elicopterul a luat o viteza nebuneasca, nu as fi crezut ca e posibil sa zbori asa de repede. Numai eu ma tineam de scaun dar am incercat sa nu le arat ca imi sarise inima din piept pentru o secunda. Pot trece peste orice spatiu aerian? Nu au restrictii? Nu se zguduie totusi, merge lin si doar uitandu-ma afara imi dau seama de viteza lui. Mi-am indreptat privirea catre barbatul saten, primul din organizatia aceasta pe care l-am intalnit.

-Cat ne va lua pana ajungem? am intrebat dupa ce am reusit sa ma relaxez.

S-a intors catre mine. Parea destul de obosit, il imbatranea cumva.

-Cateva ore banuiesc. Intreaba pilotul.

Am ramas cu privirea in pamant. Ii simteam ochii albastrii  cum cerceteaza nava. Am decis sa nu mai pun intrebari. De cand ma stiu am avut o gura sparta ,  mi-a placut sa trag concluzii si sa pun intrebari. A devenit un instinct cand a inceput pasiunea pentru romane politiste si carti cu detectivi. Mi-am ridicat privirea si l-am vazut cu capul sprijinit in pumn, bratul avandu-l proptit intr-un spatiu de la usa. A inchis ochii.

Linistea s-a asternut iar eu m-am bucurat de ea.

***

Deja era zi si zburam deasupra unui desert alb si vast. Intrebasem daca este desertul de sare iar ei au aprobat fara alte comentarii. Mi-am dat seama ca nu as avea cum sa plec din facilitate pentru ca as da de kilometrii de pamant batut de soare. Nici prin gand nu mi-ar venii sa plec in asa arsita si lumina. Satenul poarta o pereche de ochelari de soare alaturi de ceilalti. Elicopterul insa nu se incalzise cu mult. Avea o ventilatie al naibii caci puteam ramane in bluza in care eram imbracat si cu pantaloni lungi fara sa ma topesc de cald.

-H.E.R.O , aici Vultur 1, cerem permisiunea de aterizare. a vorbit copilotul iar in urmatorul moment m-am lipit de geam. La 50 de metri departare se afla o cladire uriasa care era si ingradita. Vedeam locul de aterizare care reflecta un H mare. Am inceput sa ma joc cu degetele  fara sa spun vreun cuvant. Abia ma abtineam sa ii intreb de ce se afla in desertului de sare. Mi-am luat ochii de la geam din cauza luminii orbitoare care m-a facut sa lacrimez. Un huruit s-a auzit si am ajuns chiar in fata cladirii, deasupra de H. Am inceput sa aterizam usor, un om astepta jos cu o sapca in cap si ochelari de soare. Praful s-a ridicat  iar o bufnitura a semnalat ca am aterizat. Mi-am dat seama ca frica era mai mare ca atunci cand m-am trezit in sacul de morga.

Satenul s-a ridicat si a venit catre mine. Mi-a desfacut centura si a facut semn sa il urmez. Motoarele au incetinit si zgomotul s-a diminuat. A deschis usa si am iesit afara, barbatul inca tinandu-ma de bluza.

-Te asteapta reprezentatii cu nou venitul ca sa il vada, barbatul cu sapca si bermude a spus cate saten.

El s-a rezumat in a da din cap. Am mers in pas rapid de la locul de aterizare catre o usa de metal ce parea a fi intrarea in cladire. Si-a suflecat maneca si a pus ceasul alb facut din cauciuc catre un mic panou digital apoi si-a apropiat fata de acesta scanandu-i retina.

Banuiesc ca nu mai exista iesire din incinta daca exista securitatea asta.

Usa s-a deschis si am intrat pe un coridor de metal. A mai venit o usa aceasta deschizandu-se automat cand s-a uitat in sus catre o camera.

Nu ma asteptam la asa ceva cand am intrat. Dupa usa se afla un coridor foarte larg. Peretii sunt albi cu dungi albastre si semnul H.E.R.O. se gaseste pe ei ca un grafiti. In jur roiau adolescenti. Copii ca mine care se plimba si vorbesc sau rad. Cativa au inceput sa susoteasca iar cand m-au vazut intrand, toti au inceput sa se holbeze.

-Erik! a venit un strigat din partea stanga. M-am uitat intra-colo si am vazut o fata fugind, in spatele ei erau inca doi baieti. Avea parul roscat si lung iar varfurile galbene i-au fluturat pana a ajuns in fata noastra. Nu cred ca avea mai mult de 16 ani.