H.E.R.O.

Capitolul 29- Ce se intampla?

Mica adunare care s-a tinut a adus toti copii in parcul in care nu am intrat niciodata. Am asteptat-o pe Rosie in camera comuna, ea punand pretextul ca trebuie sa se schimbe. Toti aveam haine negre pe noi, aproximativ formale. Mi s-a parut ciudat sa gasesc in fundul dulapului pantaloni negri si o bluza cu maneci lungi si nasturi la gat. Nero si Kyle era si ei cu bluze negre, cu semnul H.E.R.O.  pe ele. Stateam pe canapea in liniste, eu dand din picior ingrijorat. Cand usa ei s-a glisat am putut sa respir usurat.

Era imbracata si ea, in pantaloni negri si o bluza larga neagra cu manecile suspicios de ude. Intr-o mana tinea biletul. Eu il aveam in buzunarul pantalonilor. Cand a trebuit sa scriu am ramas blocat, pur si simplu simtind un gol in mine. Baietii mi-au spus doar sa scriu cateva cuvinte sincere, din moment ce nu le vom citi oricum. Le-am luat sfatul si mi-am pus gandurile pe hartie in scurt timp dupa aceea. Hartia parea ca imi ardea buzunarul de la spate.

-Mergem? a intrebat ea ridicand ochii.

Ne-am indreptat catre usa, fara sa ne dam seama ca o inconjuram pe Rosie. Nero statea in dreapta, Kyle in stanga iar eu am ramas putin in spatele ei, admirand legaturile pe care le aveau. Erau o familie, iar acum si eu faceam parte din ea. La colt am dat de Erik, care i-a oferit un zambet calmant lui Rosie. Ochii ei s-au limpezit la gest. Spre surprinderea mea, Erik nu a mers in fata ei, desi mi s-ar fi parut oarecum hilar sa o inconjuram din toate directiile. A venit in spate cu mine, mergand umar la umar fara sa discutam. 

Inca aveam intrebari.

Atat de multe intrebari.

Am inghitit in sec, concentrandu-ma pe memorarea coridoarelor catre parc. Intre timp am dat de alti bersekari care se indreptau in aceasi directie. Ne-au lasat loc sa trecem, fetele lor fiind neutre. Mi-am incelstat maxilarul. Chestia asta se intampla des? 

In scurt timp ne-am gasit in fata unor usi pana in tavan care s-au deschis, in fata noastra intinzandu-se culoarea verde. Nu credeam ca imi va lipsi atat de mult putina natura, fie si ea intr-o cladire blindata. Arata intr-adevar ca un parc, cu alei late, toate adunandu-se in centru unde dalele formau un cerc inconjurat de copaci. In mijlocul cercului am putut sa observ o flacara intr-un fel de vas, pus pe un suport. Mi-am plimbat ochii catre celelalte alei care serpuiau printre copacii si gazonul perfect. Nu se simtea in regula totusi. La prima vedere inima mi s-a strans, chiar daca nu eram genul care iesea foarte mult prin parcuri cateodata ma gaseam intr-unul doar ca sa evadez si ma joc ceva pe laptop dar chiar si asa am putut sa gasesc rapid detalile lipsa. 

Nu exista sunetul pasarilor sau fosnetul frunzelor. Mirosul florilor amestecat cu cel de pamant era de abea sesizabil, gazonul era prea perfect, nici macar un petic lipsa nu se gasea iar culoarea verde strident parca era fortata. Caldura oferita de soare era inexistenta, umbrele formate de frunze fiind extrem de reci. Copacii erau si ei intr-o stare perfecta, fara noduri sau crengi rupte, cum se aflau intr-un parc normal. Totul era fortat. Se simteam ca o scena de plastic.

Am inaintat cu Rosie catre centrul rotund. In scurt timp persoanele au format un cerc in jurul vasului in care flacarile dansau, noi fiind adunati intr-o parte, cu alti bersekari in spate nostru. Spatiul oferea destul loc pentru toti care au venit. Inflacarata se afla in fata noastra, cu umerii tensionati. Nero s-a apropiat de ea, atingandu-se doar putin de bratul ei insa contactul a reusit sa o relaxeze.

Mi-am dus degetele la buzunar din spate de unde am scos bucata de hartie impachetata. Am deschis-o doar pentru a vedea cuvintele scrise de mine. Nu erau cele mai inspirationale dar am luat sfatul prietenilor si cuvintele mele scurte parca se strangeau asemenea unui pumn in jurul gatului meu.

Nu ne cunoasteam de mult timp dar ai fost o persoana importanta pentru Rosie si un lider extraordinar pentru echipa ta. Te-am apreciat din momentul in care Rosie ne-a prezentat.