H.E.R.O.

Capitolul 37- Mormantul nostru

Verdele a devenit in curand o culoare urata de mine. Era cald. Prea cald. Umezeala se strecura sub echipamentul nostru iar eu simteam cum sudoarea curge din pletele mele prinse cu gel, pana pe gat si sub vesta. Respiratiile noastre erau singurul lucru care ma distragea de la sunetele padurii. Era ca o jungla, pasarile strigau, tantarii roiau si ne urmareau la fiecare pas iar bazaitul constant devenea deja sunet alb.

Fiecare pas scotea sunete, chiar si cu tot antrenamentul tot se auzeau pocnete sub greutatea noastra. Din fericire sunetele facute de noi erau inghitite de zgomotul salbaticiei. Umiditatea era grea, ca o plapuma iar gurile de aer nu imi ofereau oxigenul necesar. Mirosul pamantului amestecat cu cel al plantelor ar fi putut fi placut, daca nu era atat de incarcat de umiditate.

Mergeam deja de o ora, crengile ingreunandu-ne inaintarea. Transpiratia era problema mea principala. Eram lipicios, iar tantarii au prins drag de mine, asezandu-se pe singurul loc in care pielea mea era expusa. Pe fata. Doar pentru a prinde un nenorocit mi-am tras singur o palma. Rosie a pufnit cand m-a vazut.

-Suntem macar aproape? a intrebat Kyle.

-Te plangi? i-a raspuns Nero putin inganfat.

-Macar nu e la fel de rau ca anul trecut. Mai stiti jungla aia? Lucid aproape a lesinat cand a vazut o tarantula. a ras Rosie.

-Ba nu! s-a aparat imediat Kyle.

-Mai incet puteti? i-a intrebat plictisit gardianul. Suntem intr-o misiune pana la urma.

S-a oprit, iar sirul nostru indian, cu mine la coada, s-a oprit de asemenea. Bratara lui inca proiecta harta albastra. Punctele noastre erau adunate, iar undeva in fata, pulsa un triunghi. Kyle, iritat, a inceput sa dea frenetic cu mainile prin roiul de tantari. Am oftat.

-Morty. s-a adresat gardianul scurt.

Mi-am ridicat imediat sprancenele transpirate. Cu mana a facut semn sa vin la el. Echipa a facut loc iar eu m-am oprit langa el. Asteptam sa vad ce vrea defapt. A invartit mapa apoi a apasat un buton din colt. Linile albastre ale terenului s-au transformat intr-o imagine de sus  a padurii, de parca avionul a facut poza cand a trecut. Printre crengile dese ale copaciilor se vedea un mic petic gri.

-Asta e imaginea din satelit. Ce parere ai? si-a mutat ochii catre mine.

In spate, Rosie, Kyle si Nero si-au lungit gaturile pentru a vedea imaginea. Mi-am trecut dosul palmii peste frunte apoi am privit imaginea. Mi-am ridicat degetul catre holograma iar Erik nu a comentat. In loc sa o maresc, am micsorat-o.

-Ciudat. am murmurat pentru mine. E live?

-Da. ma privea cu coada ochiului. Ce vezi?

Mi-am mutat greutatea de pe un picior pe altul. Ochii scanau copacii verzi din imagine si bucata aceea gri. Chiar ciudat.

-Ai zis ca sunt o tabara, nu? E ciudat ca nu se vede fumul nici unui foc. Daca sunt mai multe persoane focul e necesar pentru a indeparta tantarii sau a face mancare. In plus, bucata aia gri...e metal. Problema este ca e pozitionata destul de sus, chiar daca ramurile copaciilor o acopera. Trebuie sa fie o structura. Nu ma pot gandi decat ca ar putea fi un hangar? O constructie? 

Dadea aprobator din cap cand vorbeam, privind doar la imagine. In spate, din fericire era liniste. 

-Tin bersekari intr-un hangar? mi-am dus mana la barbie. Atunci cum am primit informatia ca este o "tabara" daca nu exista semne ca cineva ar avea chiar o asezare acolo? Din cate stim, bucata aia de metal ar putea fi ramasitele unei aeronave. Ceva nu se leaga. 

Echipa s-a apropiat de noi, uitandu-se insistent la imagine. Nu exista nici un semn ca cineva ar locui acolo. In plus, eram destul de aproape, poate un kilometru jumatate? Vegetatia ne acoperea insa nu ar trebui sa existe niste cercetasi? Cu siguranta nu ar lasa persoanele sa se apropie atat de mult, nu? Sau nu au persoane disponibile? E o miscare mica? Erik inca astepta dupa mine, chiar daca el probabil isi daduse seama de toate acestea inainte. Ma testa.