Capitolul 32- Intalnire in gara

1K 123 41
                                    


Din toata echipa mea Erik a fost cel care arata cel mai nervos. Daca sprancele impreunate si maxilarul inclestat (am auzit cand dintii lui s-au frecat unii de altii) nu erau un semn atunci mainile care ma tineau de spate si de dupa genunchi, intentionat strangand ca sa simt cat de nervos poate fi, cu siguranta reprezintau un semn.

Nu mi-am lasat capul sprijinit de el, luand o pozitie defensiva cu mainile la piept stranse si cu buzele impreunate decizand sa nu spun nimic. Adrenalina care se scurgea rapid din corp, aducea durerea in picioare si devenea insuportabila. Mana incordata a gardianului meu sub genunchi  nu ma ajuta deloc.

Nu a tipat dupa ce a coborat in graba jos, ceea ce se putea considera o victorie. Dar acum, in drum spre infirmerie, fiind aproape de el si vazandu-i chipul puteam sa imi dau seama ca este nervos.

Foarte.

Pe o scara de la unu la zece as estima unsprezece.

Sau mai mult.

Se abtine sa nu imi lase vanatai si sa nu ma certe cat timp sunt carat spre doctorul Lodich iar eu, incapatanat nu am spus nimic. Am intrat in infirmerie, inca fiind carat de el si fara echipa mea fiindca Erik le-a spus ca sunt liberi. Consider ca entuziasmul lor si felicitarile primite nu il ajutau cu calmarea.

Doctorul deja ma astepta cu ochii pe care nu ii puteam citi si cu un mic zambet. Putea sa vada postura tensionata a gardianului meu care m-a lasat pe pat umpic prea brutal pentru gustul meu. Pot sa zic ca am meritat-o. Erik a oftat si si-a dus o mana masandu-si locul dintre ochi. Pleoapele i s-au inchis strangand de ele apoi deschizandu-le.

-Jur pe cei mai sfant,Eliot-

-Ok, doctorul a intervenit, hai sa decidem ce sa facem in loc sa ne certam.

Amandoi am indreptat priviri fulgeratoare catre el. Chiar voiam sa stiu ce avea de gand sa imi zica pentru ca nu aveam sa fiu certat asemenea unui copil mic.

-Lodich, cred ca o nenorocita de radiografie ar fi alegerea facuta dupa ce Eliot a facut pe eroul, rupandu-si ambele picioare dupa ce a sarit de la etajul 1 fara ca macar sa reuseasca sa isi amelioreze aterizarea. s-a intors de data asta catre mine. Serios? Cat de mult ti-a luat sa te gandesti cand ai sarit cu toata viteza ca mai apoi nici sa nu reusesti sa te rostoglosesti, ceea ce, avand in vedere ca faci orele de Sport si Aparare, ar fi fost primul lucru pe care ar fi trebuit sa il faci!

Isi ridicase tonul. Am incercat sa imi tin zambetul ascuns pentru ca intr-un fel era comic. De mult nu am mai avut un adult care sa tipe la mine si cred ca astea erau cele mai lungi propozitii spuse de el.

-O, sa nu imi dai fata aia! s-a rastit din nou cu un deget aratator indreptat catre mine. Tu(s-a mai apropiat un pas cu degetul inca ridicat) esti responsabilitatea mea (acum a aratat catre el) si ar fi trebuit sa sti mai bine decat sa sari ca un nebun! Iti place sa fi in centrul atentiei? Asta e? Vrei sa stie toata agentia de cel care face orice pentru echipa, inclusiv sa sara de la inaltimi ajungand cu gleznele rupte?

De data asta zambetul ce voia s-a iasa a pierit ajungand sa inghit in sec. M-am retras usor pe pat stanjenit si deranjat de cuvintele lui. Nu mai arata asa amuzant acum cand tipa la mine.

-Nu am facut-o ca sa sar in evidenta-

M-a oprit, incepand sa vorbeasca el.

-Atunci ce, Eliot? Doar pentru ca Arnold vrea ca sa te lase strateg si pentru ca nu poti muri nu inseamna ca data viitoare iti poti pierde un picior intr-un joc sau cine stie, poate o sa iti vina ideea sa te pui peste o mina in misiune ca sa sari in bucetele pentru ca te vindeci! Sti ce obtiuni avem acum? Iti zic eu: unu- te ducem la radiografie, vedem ce naiba ti-ai rupt acolo si iti punem ghips. Ai fost instintat ca Jonas este plecat cu echipa lui Kent in Europa? De ce crezi ca nu s-a ales de data asta cu rani importante in randul Bersekarilor? Ne-am rezervat din a va rani stiind ca Jonas nu mai este aici sa va vindece oasele rupte! Stiai asta?

H.E.R.O.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum