H.E.R.O.

Capitolul 26 - Imi vreau gardianul!

De un sfert de ora auzeam pe fundal discutiile dintre Nero, Rosie si Kyle. Vorbeau lucruri marunte, urmatorul meci de Elefleik, urmatorul meci cu gradienii, plecarea celor din vara la douazeci si unu de ani. Nu eram foarte interesat dar era bine sa stai cu ochii inchisi si sa nu te misti, caci  simteam durere in coaste. Chiar daca am petice ciudate  puse pe mine imi faceau bine, nu aveam sa neg asta. Stiam ca in dreapta mea erau toti trei: Kyle langa mine ( a facut schimb cu Nero de locuri la un moment dat), Rosie apoi Nero. Nu reusisem sa il aud pe Erik totusi dar nu mi-l puteam imagina dormind asa ca am constatat ca este in cabina pilotilor.

Am avut dreptate.

Aeronava zbura lin si fara miscari bruste iar temperatura dinauntru nu era foarte ridicata.Am auzit usa pilotilor deschizandu-se cumva amintindu-mi de momentul nostru de glorie cu avionul in picaj. Pasii lui Erik au rasunat aproape de mine.

-Aterizam in douazeci de minute, sa il treziti pe Eliot, a spus cu vocea lui caracteristica.

Nu puteam sa imi dau seama daca era ingrijorat sau nu dar eu nu imi puteam lua gandul de la echipa Delta. Aveam o presimtire rea dar nu puteam sa o distrug pe Rosie cu ingrijorarile mele, era deja destul de stresata. Erik a reusit sa o convinga ca vor ajunge ori inaintea noastra ori dupa noi, cu singuranta in aceasi zi, la cateva ore distanta deoarece au fost trimisi oameni dupa ei.

-Gagauta, trezeste-te! vocea lui Rosie s-a auzit chiar din fata mea.

Mi-am deschis ochii prefacandu-ma ca am dormit profund pana acum. Rosie isi prindea parul in coada, ochii ei tulburi scanand avionul si pe mine.

-Cum te mai simti? a intrebat Erik care acum era imbracat in costumul cu cravata, specific gardienilor.

Am ridicat din umeri, nici eu nu stiam cum ma simt. Banuiesc ca singurul raspuns bun ar fi ca ma simteam amortit. Mi-am intins mainile si spatele, ridicandu-ma de pe scaun pentru a face cateva exercitii de trezire. Am cascat de cateva ori obosit. Abia asteptam sa ma intind pe patul meu. Nici nu stiam ce ora este dar nu imi pasa. Factul ca reveneam la camera mea obisnuita era raiul pe pamant. M-am asezat la loc pe scaun uitandu-ma pe ferestrele mici, afara. Desertul era neschimbat, vast si luminat de soarele ce rasarea. In departare se vedea agentia care s-a descoperit pentru pilotii nostri.

Am aterizat cu repeziciune imprastiiand praf si nisip in jurul nostru. Ne-am ridicat urmandu-l pe Erik cu precizie. El a coborat primul, urmat de Rosie si Nero apoi eu cu Kyle am coborat impreuna, fiind ajutat de el caci eram cam intepenit. Cu mainile deasupra ochilor l-am urmat pe gardianul nostru pana la intrarea in agentie trecand de acelasi om cu ochelari si bermude pe care l-am vazut la prima mea aterizare in curtea agentiei.

Erik si-a scanat bratara si apoi retina exact ca in prima zi in care am intrat in agentie. Am fost primiti dupa ce camerele ne-au studiat cateva secunde. Trecusem si de a doua usa si in sfarsit am dat sa intram pe holurile agentiei. Am fost intampinati de corul de bersekari care ne asteptau.

Primul lucru pe care l-am vazut au fost ochii lui Joker. Defapt era efectiv Joker. Parca toata lumea mea intrase in ceata. Nici nu mi-am dat seama ca inca tineam bratul dupa gatul lui Kyle. Ma holbam de-a dreptul, tipul stralucea si era singura persoana pusa in focus de catre mine. M-am simtit ciudat, de ce naiba ii dadeam asa multa atentie? Nici macar pe Erik nu il mai vedeam cum trebuie. Nu mai auzeam zumzetele oamenilor din jur, nici macar nu realizam unde sunt dar eram sigur ca il vedeam numai pe baiatul cu parul castaniu si cu tricoul de culoare neagra pe care scria ''Da-i dracu' de eroi'' cu litere mari. Puteam sa ii vad si firele razlete care ieseau pe langa sapca visinie cu o stea pe ea, cat si pantalonii de trening cu pete de culoare si baschetii din picioare, rosii de asemenea. Am luat-o razna.

M-am desprins de Kyle si m-am dus direct catre Joker care m-a scanat.

-Frate, asta o sa ti se para ciudat dar-