H.E.R.O.

Capitolul 27- Lacrimile flacarii

Urmatoarea mea directie a fost cabinetul vindecatorului. M-am despartit de Erik pe drum,  el a mers inapoi in camera lui. Am urmat coridoarele cu usurinta, ranjind la gandul ca am memorat deja rutele catre clase, catre cantina si catre salile de antrenament. Desigur, nu stiam fiecare coridor sau camera. Nu am fost inca in parcul interior, pur si simpu pentru ca nu am avut ocazia. Programul este destul de incarcat iar in timpul liber trebuie sa studiez limbi, sau sa mai trag cate un pui de somn din cauza oboselii. Am luat cotitura inconstient, ajungand in fata infirmeriei. Pe gat puteam simti camerele care se uitau la mine. Am batut usor in usa.

Usa s-a glisat, in fata mea stand Jonas cu un zambet strengar pe fata si o mana pe perete. Parul ii era aruncat in toate partile, de parca tocmai ce s-a trezit. Inca avea movul ala ridicol in cap. M-a analizat cu o privire rapida, din cap pana in picioare si am putut observa fiecare etapa a sprancenelor lui care se incruntau.

-Legenda in sine. a spus cu un zambet sincer. Intra.

Mi-a lasat sa intru iar eu am pasit in incapere. Speram doar ca la urmatorul meci cu gardienii sa nu ajung aici. Macar cat timp eram aici puteam sa ma gandesc la mai multe planuri de scapare si detalii pentru meci. Usa s-a glisat in spatele meu.

-Ia un loc omule, vin si eu imediat.

L-am ascultat, mergand catre cel mai apropiat pat. Nu puteam sa spun ca H.E.R.O. nu tine la aspectul incaperilor. Infirmeria era imaculata, cu cearceafuri albe, parca noi, pe paturi, perne pufoase, pereti albi si un miros subtil de spital ascuns sub parfumul bine venit de flori. M-am lasat pe pat respirand adanc. Jonas a revenit la mine, cu o punga si o perfuzie in mana.

-Intinde-te. Te doare ceva? a intrebat atasand punga de cadrul de langa pat.

M-am intins urmarind fiecare miscare pe care o facea. Ochii mei s-au lipit de sicla cu lichid care atarna. Nu avea nici o eticheta. Am inghitit greu.

-Pentru ce e perfuzia? am intrebat miscandu-mi ochii catre el.

A tras un scaun mic, fara spatar, de sub pat si s-a asezat pe el, lucrand la acul perfuziei. Parul aproape ii acoperea ochii. Nu a parut deranjat de intrebarea mea.

-E cu vitamine, magneziu, calciu, chestii care te vor ajuta sa iti revi. De obicei cand cineva isi foloseste puterea prea mult primeste un energizant dinasta.

-Vestile circula repede pe aici. am mormait pentru mine.

Si-a ridicat ochii ranjind. A dat drumul lichidului sa cada pana in varful acului apoi a inceput sa imi pregateasca bratul. Nu am comentat.

-Ei bine, nu am mai intalnit pe cineva care este nemuritor pe aici. Esti un specimen ciudat.

A pufnit un raset scurt iar eu l-am urmat. Aura lui era linistitoare, de parca doar prezenta lui te putea vindeca. Era vesel dar in acelasi timp isi facea griji pentru fiecare. Ma intrebam care era povestea lui.

-Va intepa putin, dar stii deja asta. a zis atent la ac.

In loc sa imi intorc capul in partea opusa, mi-am atintit privirea catre locul in care acul mi-a patruns in piele, pana in vena. A fixat perfuzia apoi si-a tras scaunul mai aproape de mine. Mi-a ranjit si si-a frecat palmele una de alta, mimand un plan malefic. Am pufnit din nou.

-Va dura putin. Poti sa vorbesti sau poti sa dormi. Eu iti sugerez a doua optiune.

Si-a intins mainile deasupra corpului meu, fara sa ma atinga in vreun fel. O lumina verde stravezie se observa sub pielea mainilor lui. Puteam sa simt o caldura care se imprastia in corpul meu, intepandu-ma la rani. Imediat ce a spus de somn am simtit cum oboseala ma cuprinde total iar eu ma scufund in perna, cu pleopele grele. Nu am putut lupta impotriva somnului, cand am inchis ochii mi s-a taiat firul.