H.E.R.O.

Capitolul 25-Trecuturile noastre

Avionul facea un zgomot subtil. Afara se facuse din nou intuneric. Langa mine Nero avea ochii inchisi incercand sa traga un pui de somn. Erik era in picioare, se mai ducea din cand in cand in fata la piloti si avea cateva vorbe cu ei apoi venea inapoi si ne scana ajungand sa repete procesul de prea multe ori. Centurile au fost date jos de mult, acum Rosie si Kyle jucandu-se cu puterile asemenea unor copii. Restrictia a fost pusa in cealalta facilitate si a ramas asa deci Rosie se rezuma la cateva scantei in forma de caini iar Kyle incerca disperat sa vada daca isi poate face degetele partial invizibile, nu total.

Mi-am amintit ce a spus cealalta tipa roscata despre urma lasata de mine. Am decis sa imi ridic fundul de pe scaun iar ranile m-au intepat instant.

-Vrei niste ajutor acolo, mosule? a intrebat Rosie care  de pe jos si-a intors capul catre mine.

Am zambit instant deplasandu-ma catre ei. Cand am ajuns intre cei doi m-am asezat turceste pe jos, oftand de parca as fi alergat un maraton. Injurasem.

-De ce nu m-au ucis naibii? suierasem in timp ce mi-am trecut mana prin par.

Kyle s-a lasat pe spate plictisit. Incetase sa isi mai incerce puterea caci lumina galbena de la bratara l-a alertat de cateva ori sa termine.

-Sincer? spuse Rosie. Pentru ca riscau sa te raneasca mai tare. Ai murit de doua ori si zici ca ai innebunit. Daca un elementar de foc intra in faza de extenuare nu il pui sa isi mai foloseasca focul, e logic. De aceea nu au putut risca sa te oblige sa iti folosesti puterea, cine stie cum erai daca te trezeai.

M-am incruntat apucandu-ma de coaste cu bratul. Lumina de la becuri nu ma mai deranja asa de tare, ceea ce era un miracol. Inafara de durerea din portiunea trunchiului, eram chiar in forma buna. Mintea imi era limpede si nici macar nu imi era somn. Am aprobat la spusele ei.

De data asta aveam sa intreb ceva mai important. Despre ce vorbea tipa de la agentie, ce lasasem la intrare? Nu eu greu sa te gandesti totusi. Avea legatura cu puterea mea deci nu putea fi o urma roz.

-Auziti, cumva mi-am exteriorizat puterea cand am intrat in agentie? am intrebat concentrat pe podeaua de sub mine.

Kyle a scos un raget care m-a facut sa tresar. S-a ridicat instant apoi s-a pus inapoi in pozitia turceasca si a tras priviri rautacioase catre Rosie. S-a intors catre mine ridicand mainile in aer.

-Frate nu puteai sa intrebi dupa ce aterizam? mi-a reprosat. Am pierdut pariul, firar!

Rosie a zambit, mici scantei explodand pe langa capul ei. L-a prins de umar pe Kyle asemenea unei pantere care isi prindea prada.

-Ti-am spus ca nicioadata sa nu te pui cu mine. Respecti pariul, camera comuna ramane a mea si a lui James in weekenduri.

Kyle s-a incruntat exasperat strangandu-si bratele la piept asemenea unui copil suparat apoi s-a intors cu spatele la noi mormaind un "bine". Erik era inca in cabina pilotilor iar Nero dormea dus cu capul balanganandu-se din cauza micilor turbulente. Eu m-am lasat pe spate atingand podeaua rece si de metal.

-Ma bucur ca faceti pariuri pe mine, dar aveti de gand sa imi raspundeti la intrebare?

Rosie s-a tras inspre peretele aeronavei ca sa se propteasca cu spatele de el.

-Zici ca erai drogat frate. Ai prins coltul peretelui si tot incercai sa spui ceva. Noi credeam ca dai coltul si dupa ai cazut. Ai lasat o urma neagra in forma palmii tale. mi-a raspuns roscata inainte sa isi loveasca capul de peretele gri aducand cu actiunea sa si o bubuitura in metal. Auci.

-O urma neagra? am intrebat nestiind sa se mai fi intamplat vreodata asa ceva.

-Era ca si cum...ca si cum vopseaua si peretele pe care l-ai atins au fost trecuti prin sute de ani, spuse Kyle. Sti cum arata cladirile vechi si darapanate? De obicei vopseaua e aproape toata cojita si caramizile sunt negricioase din cauza anilor fara ingrijire. Ceva in genul ala, numai ca doar in conturul palmii tale.