Vrăji Descântece Și Farmece

Cei mai faimosi ingeri

Uriel – Unul dintre cei şapte arhangheli creştini, Uriel joacã un rol important în salvarea de la moarte a vãrului lui Iisus, Ioan Botezãtorul, în timpul uciderii pruncilor. El îi conduce pe Ioan şi pe mama sa Elisabeta cãtre familia sfântã dupã fuga în Egipt. Reuniunea lor este reprezentatã de Leonardo da Vinci în lucrarea 'Fecioara între stânci'. În tradiţia misticã iudaicã Uriel este considerat şi îngerul duminical sau îngerul poeziei.

Azrael – arhanghelul morţii în tradiţia islamicã, de obicei identificat cu îngerul morţii din iudaism şi creştinism. Are patru feţe pentru a privi spre toate punctele cardinale, 4000 de aripi şi tot corpul sãu este alcãtuit din ochi şi limbi, al cãror numãr corespunde numãrului de oameni care locuiesc pe pãmânt. El va fi ultimul ce va muri, înregistrând şi ştergând constant numele tuturor celor care se nasc şi mor.

Gabriel – în creştinism şi Islam vesteşte naşterea lui Iisus. Musulmanii îl considerã intermediarul dintre Mahomed şi Dumnezeu în momentul revelaţiei Coranului, când este cunoscut drept Jibril. Credinţa în îngeri este unul dintre stâlpii tradiţiei islamice. Mormonii îl asociazã şi cu Noe, care ar fi întruchiparea fizicã a aceleiaşi entitãţi care face parte din tãrâmul superior spiritual. Gabriel este menţionat doar de douã ori în Noul Testament, pasajul 'Eu sunt Gabriel, care stã în faţa lui Dumnezeu (Luca 1:19) inducând unor teologi ideea cã ar ocupa rangul cel mai de sus în ierarhia îngereascã, totuşi este un înger de rangul opt din cele nouã existente: serafimii, heruvimii, tronurile, stãpâniile, domniile, puterile, începãtoriile, arhanghelii şi îngerii.

Incubus/Succubus – demoni care sãlãşluiesc în visele oamenilor pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceştia. O astfel de întâlnire ar fi avut ca rezultat naşterea lui Merlin din legenda arthurianã. Succubus, spirite vampirice din legendele medievale, sunt foarte atrãgãtoare, suprasexualizate şi stârnesc apetitul bãrbaţilor cãrora le consumã toatã energia ducând chiar la moartea victimei.

Metatron – asociat în principiu cu iudaismul. Zoharul, carte cabalisticã atribuitã lui Simeon ben Iochai, îl identificã cu îngerul care a supravegheat exodul din Egipt al evreilor. Multe tradiţii ezoterice susţin cã de fapt ar fi scribul lui Dumnezeu, cã are un simţ al umorului bine dezvoltat şi cã uneori devine neascultãtor. Metatron are ca simbol ciocanul fierarului, care înseamnã distrugerea realitãţilor în vederea renaşterii.

Babalon – paznicul abisurilor, femeia stacojie, mama monstruozitãţilor. Locul pe care îl ocupã în Apocalipsa lui Ioan şi magia enohianã i-a inspirit pe ocultişti sã o numeascã femeia care a reuşit sã se elibereze, în cadrul sistemului mistic Thelema. Adoraţia sa a culminat într-o serie de ritualuri care au avut loc în ianuarie 1946 la iniţiativa lui Jack Parsons şi a partenerului sãu Frater H. Scopul lor era invocarea şi manifestarea lui Babalon, apoi concepţia unui copil care sã aducã eonul lui Horus şi prãbuşirea tuturor sistemelor religioase. Succesul ritualurilor este încã dezbãtut, în condiţiile în care Parsons moare în condiţii misterioase şi frater H., nimeni altul decât Ron Hubbard, fondatorul scientologiei, fuge cu soţia şi banii acestuia.

Moroni – numele dat de Joseph Smith unui înger care i-ar fi apãrut de mai multe ori în 1820. Smith credea cã este pãstrãtorul plãcilor de aur pe care era scrisã Cartea Mormonilor într-un alfabet ciudat la care se referã drept 'egiptean reformat'. Smith le-a ascuns şi tradus in engleza de tip King James printre altele şi cu ajutorul unei pietre magice...Teologia mormonã susţine cã în momentul finalizãrii Moroni ar fi luat cu el în ceruri plãcile. În 1826 un tribunal din New York îl acuzã pe Smith cã ar fi un impostor.

Choronzon – în sistemul religios al lui Aleister Crowley, Thelema, şarpele Choronzon sãlãşluieşte în abis şi este principalul obstacol dintre magician şi iluminarea supremã. Choronzonul mai este cunoscut şi ca 'demonul dispersãrii' şi Crowley îl descrie ca 'o personificare temporarã a forţelor haotice şi demente ale abisului'. Numele, deşi popularizat de Aleister, apare prima datã în documentele enohiene ale lui John Dee, sfetnic al Elisabetei I a Angliei, unde Choronzon este sinonim şarpelui din grãdina Edenului.

Serafim – în tradiţia iudeo-creştinã Biblia numeşte puţini ingeri individualizaţi: Mihail – prinţul îngeresc, Gabriel – arhanghelul Bunei Vestiri, reinvierii, compasiunii, revelaţiei şi morţii, Satana – cel cãzut. Ordinul serafimilor este cel mai important întrucãt ei se aflã în imediata apropiere faţã de Dumnezeu. Sunt adesea reprezentaţi înconjuraţi de foc, symbol al iubirii arzânde pentru divinitate. Lui Isaia i se aratã ca nişte fiinţe cu şase aripi. Tradiţia spune cã au fost primii creaţi de Dumnezeu, pentru a permite autocunoaşterea divinã prin existenţa şi experienţele lor.

Lucifer – purtãtorul luminii, adesea cu referire la Venus/Luceafãrul şi la regele Babilonului (Isaia 14:12) asociat metaforic prinţului întunericului. Lucifer înseamnã mai degrabã starea din care a cãzut decât numele propriu-zis al diavolului. Metafora Luceafãrului este relevantã pentru a puncta cãderea, atunci când planeta dispare în lumina dimineţii, aşa cum diavolul pãrãseşte raiul. În mod interesant cuvântul se foloseşte şi cu referire la Iisus (Petru, 2, 1:19)...