Vrăji Descântece Și Farmece

Capitolul 12 Demonologia

Demonologia este studiul sistematic al  sau al credințelor despre demoni. În măsura în care este vorba de, demonologia este o ramură.  Demonologia este ramura teologiei cu privire la ființele  care nu sunt zei.  Se ocupă atât cu ființele binevoitoare care nu au niciun cerc de credincioși sau limitate astfel încât nu ating rangul de zei, și cu ființele răuvoitoare de toate tipurile. Sensul original al cuvântului , din timpurile lui  era binevoitor;, dar în  modernă denumirea are mai mult conotații de rea-voință.

Lumea spiritelor, a obscurului și a întunericului fascinează. Toți avem  propriile teorii asupra celor ce se întâmplă în jurul nostru dar  realitatea  e că nu putem  cuprinde cu adevărat maiestitatea evenimentelor. Moartea joacă un rol fantastic de mare în artă și cultură, mereu oferind noi oglinzi în care omul să își contempleze nemernicia zilelor petrecute aici. Implicațiile metafizice ale morții sunt explorate în multe moduri surprinzătoare. Dar omul corelează moartea cu o rupere, o răpire, o sfășiere a propriei existențe. Oare este corect?

Atunci ce face omul? Caută vinovați. Și nu numai în lumea asta ci și în cealaltă. Nefiind în stare, de multe ori, să accepte realitatea,să își accepte incapacitățile,  omul acuză ghinionul, nealinierea corectă a astrelor, are curajul  chiar să se ridice împotriva divinităților, devenind din victimă neajutorată un acuzator nemilos.

Strigoii, vampirii, vrăjitorii, șamanii, confreriile terapeutice, medicina populară, miturile ce se nasc dincolo de legendele și producțiile folclorice, toate acestea formează un superb cult al morților; de la orientarea trupului în mormânt până la ofrande.

Ceea ce urmează a fi citit este o umilă  încercare de încadrare a unei sinteze mult mai ample, anume aceea a răului în viziunea panoramică a vieții omenești. Cea mai subtilă parte a teologiei rămâne cea dedicată realității spirituale, nevăzute și a entităților ce o formează: angelologia și demonologia. Arta, la ora actuală, cu marile producții SF, poate denatura sau amplifica prezența în mentalul colectiv al demonilor și a spiritelor rele.  Față de rău există și atitudinea influențată de psihiatrie. Mult timp orice suferință psihică sau fizică era datorată unui atac sau  posedare a vreunui demon  nărăvaș care nu dorea decât să facă rău. În prezent, orice manifestare anormală este catalogată de obicei în zona schizofreniei sau a deliriului cronic. Observăm aici necesitatea discernământului între ceea ce e domeniul psihopatologiei și ceea ce ține de fenomenul posedării demonice. Dând de o parte introducerile lungi, propun să facem  o mică introducere în lumea termenilor bun și rău , ca apoi să trasăm un ancadrament clar în jurul tabloului nostru cu îngeri și demoni.

Filosofia răului  

Răul apare sub diferite forme în viața trecătoare a omului. Este realitatea ce îl însotește de-a lungul întregii sale existențe, existență ce este condiționată de spațiu și timp. În raport cu lumea reală, omul manifestă nevoia de a o cunoaște și explica, după cum, față în față cu sine sau cu apropiații, manifestă nevoia la fel de imperioasă, de a își cunoaște propria natură, rol și rost în Univers.

Numai acțiunile omului sunt catalogate ca fiind bune  sau rele, pozitive sau negative, corecte sau incorecte, tot așa cum atitudinea sa în familie și societate poate fi altruistă sau  egoistă, morală sau imorală.

Astfel, putem concluziona de la început că problematica răului există din momentul în care a apărut primul om ca ființă rațională, capabilă de conștientizarea finalității acțiunilor și evenimentelor istorice ce au consecințe sumbre asupra existenței sale.  Sfera morală este mediul propriu, exclusiv atitudinii omului, de aceea vorbim numai în cazul său ca fiind ființă morală. Dar totuși, omul a înțeles efemeritatea existenței sale istorice, nașterea și moartea indivizilor, iraționalul incidentelor care produc consecințe nefaste asupra vieții,  în final tot ceea ce distruge armonia teoretic eternă ce nu ar trebui întreruptă de nimic. Binele și răul sunt termeni uzuali dar de multe ori confundați.  În anumite cazuri aceste distincții sunt răsturnate, în sensul că „tratăm  binele ca pe un rău și răul ca pe un bine."(Epicur)

Filosofii vremii noastre, în special Friedrich Nietzsche  (1844-1900) consideră că natura binelui și răului nu trebuie căutată  în prejudecata teologică, nici dincolo de lume. Problema principală este de a cunoaște dacă binele și răul sunt inventate pentru a servi conștiinței noastre precum  un fundament al judecăților morale.