Say something(1)-The beginning |În curs de editare|

Capitolul 2- Noul coleg de bancă

Capitolul 2- Noul coleg de bancă

Imediat ce am ajuns in camera mea, am trantit cu putere usa. Imi las trupul sa cada peste patul mare, iar capul sa se ascunda in perna moale si pufoasa. E ora 2. Nu am alte planuri pentru azi, dar tot ce stiu e ca nu vreau sa parasesc incaperea asta; cel putin nu astazi. Un sunet infundat umple camera ce parea atat de goala pana acum. Nu imi ia mult pana realizez ca era tonul de apel de la telefonul meu. Ma indrept lenesa inspre rucsacul pe care l-am aruncat undeva langa birou. Caut in buzunarul pentru telefon. Nimic. Evident ca nu, niciodata nu il las acolo. Dupa inca vreo cateva priviri scurte, il zaresc printre caiete. Pe ecran apare numele lui Jessie si o poza draguta cu noi. Nu am dispozitia necesara pentru a vorbi cu ea asa ca las telefonul pe masa, neraspunzand.

Ma voi uita la niste filme, ca sa treaca mai repede timpul. Cu siguranta niste comedii, sau poate ceva S.F. Nu e cazul sa mai plang si la filme. Primele doua s-au terminat relativ repede. Cat de putin timp inseamna patru ore? Ei bine, poate nu chiar atat de putin. Cand ma ridic pentru a schimba filmul, aud cum cineva bate usor in usa. O silueta inalta se apropie.

- Ti-am adus ceva de mancare, Mel.

- Nu imi e foame.

- Dar nu ai mancat nimic nici de dimineata.

- Am spus ca nu imi e foame, mama!

- Cum vrei. Iti las aici tava, in caz ca te razgandesti.

Inca trei filme cu adevarat plictisitoare si s-a facut ora 12. Trecut de 12, mai exact. Opresc televizorul si incerc sa adorm. Prea multe ganduri care nu imi dau pace, motiv pentru care aleg sa imi pun castile in urechi si sa ascult niste muzica. Mult mai bine.

.   .   .

- Mel! Vei intarzia daca nu te trezesti acum!

- Ce?! Dar alarma...ar fi trebuit sa sune...

- Lasa asta. Imbraca-te. Te duc eu cu masina.

- Iau autobuzul. spun eu in timp ce imi trag blugii negri, pe care i-am purtat si ieri, pe mine. Iau repede prima bluza pe care o vad, alta decat cea de din ziua trecuta, apoi ma incalt cu ghetutele mele negre. Aproape ca era sa uit rucsacul! Sunt gata, presupun.

- Am plecat, mama!

- Grabeste-te si sa ai grija de tine.

Alerg cat de repede pot catre statie. Te rog, te implor ca autobuzul sa nu fi plecat inca. O farama de speranta imi incolteste in ganduri cand vad autobuzul in statie. Ma indrept cu pasi mari si rapizi, dar...A plecat inainte ca eu sa apuc sa urc. Injur din cauza nervilor, cu toate ca eu nu vorbesc urat; de obicei. Bun, sa analizez variantele deci. Nu ma intorc acasa pentru a ma duce mama cu masina, pentru ca probabil a plecat deja. Daca merg pe scurtatura si nu privesc in urma pentru a ma razgandi cred ca voi ajunge pe la 8 si 10. Voi intarzia oricum, deci nu prea mai conteaza ce aleg sa fac. Fara sa mai stau pe ganduri, incep sa maresc pasul, aproape alergand. Am trecut deja de trei strazi, poate patru. Drumul printre blocuri e mai scurt, asa ca voi merge pe acolo in continuare. Nu prea am mai vazut pe cineva care sa foloseasca scurtatura asta, ceea ce ma cam inspaimanta putin.

Ma opresc brusc cand vad la cativa pasi de mine un tip inalt, brunet, avand corpul tatuat si cred ca avea si un piercing in buze. Nu era singur. Langa el mai era cineva care isi ascundea chipul dupa o gluga mare, neagra. Cel cu tatuaje avea ceva in mana, si in urma discutiei dintre cei doi mi-am dat seama ca sunt...droguri. O, Doamne! Ce ar trebui sa fac acum? Inainte de a ma putea gandi la ceva, trei politisti au aparut de dupa colt. Baiatul cu gluga a reusit sa scape, iar pe celalalt l-au imobilizat. Ma simt ca intr-un film de actiune aici, nu altceva.