Say something(1)-The beginning |În curs de editare|

Capitolul 13- Aparent

Capitolul 13- Aparent

- Hei! Ce ar trebui sa insemne asta? Sunteti la detentie, totusi. Incetati imediat! zise domnul Warren pe un ton strident.

Un scurt suras pervers din partea lui Harry, dupa care intrerupse visul meu real. Ma privi asa cum nu a mai facut-o nicicand pana atunci, apoi se aseza in dreapta mea, acum eu fiind intre el si Thom; prinsa intre ciocan si nicovala.

Nu pot sa cred ca m-a sarutat de fata cu profesorul si cu Thom. Habar nu am ce crede acum prietenul meu despre mine. Poate are impresia ca sunt o usuratica disperata fiindca am sarit in bratele celui care l-a batut. Dar prea putin imi pasa. Imi intorc usor privirea in dreapta, privindu-l pe cretul meu cu ochii verzi. Inca zambea, privindu-ma la randul lui.

- Spuneai ca trebuie sa vorbim. Mai avem ceva de dicutat sau am lamurit deja totul?

- Nu te juca cu mine, Harry. ii soptesc eu muscandu-mi tare buza inferioara.

- Nu e un joc. Tu ma vrei, eu te vreau; rezolvat. Suntem impreuna, frumoaso.

- Asta e tot? Crezi ca e chiar atat de simplu?

- De ce nu ar fi? Cum altfel te pot proteja mai bine decat daca stau mai mult timp in preajma ta?

- Daca e vorba de mila ta, sa stii ca nu imi trebuie. Pot sa imi port si singura de grija.

- Nu e asta. Te plac,bine? Iti e chiar atat de greu sa pricepi? zise el renuntand de tot la vocea soptita.

- Ok. Bine atunci. ii spun, schitand un zambet confuz.

Eu si Harry? Harry si cu mine? Sunt tare curioasa ce o sa iasa din asta. Mi-am amintit ca Thom a fost aici, vazand totul; fiind martor al noului meu inceput. Ei bine, si profesorul Warren a fost, dar cred ca acum e prea absorbit de ziarul pe care il citeste.

"Thom? Te-ai suparat pe mine?", ii scriu eu intr-un biletel, dupa care il pun cu grija pe banca lui.

"Nu am de ce sa ma supar. :) E treaba ta ce faci in viata personala, dar cred ca pana si tu stii ca Harry nu e pentru tine.."; asta scria pe biletul de la Thom, pe care l-am primit drept raspuns.

Poate ca are dreptate, dar asta nu inseamna ca renunt la sansa mea de a fi impreuna cu Harry. Nu am nimic de pierdut. Vreau sa cred in el. Doar privindu-l ma linistesc numaidecat. Langa el ma simt in siguranta - paradoxal, nu?. Prea mult timp am plans, am suferit ca o proasta. Si de ce? Pentru ca am fost oarba. Viata e frumoasa si sunt lucruri pe care nu vreau sa le pierd doar pentru ca ma inchid in mine.

Mortii nu se intorc, raman doar niste umbre in trecut. Eu traiesc in prezent, am un viitor. A venit momentul sa il las pe Matt in urma. Imi e greu fiindca ma simt vinovata. Stiu ca Harry ma va ajuta sa redevin cea care am fost candva, inainte de accident; sunt sigura. Nu il voi uita pe Matt pentru ca nu am cum. In inima mea sunt imprimate etern toate amintirile cu el, inghesuite undeva acolo. Cand ne bateam cu vopsea si apoi cu fulgii din perne - proasta combinatie-, sau cand ne speriam de Halloween, purtand costume ciudate, si cand am fugit de acasa, dorindu-ne sa cunoastem lumea; ne-am intors seara pentru ca ni se facuse foame... Nu voi uita. Nu te voi uita. Matty, tu vei ramane tot timpul acela care umple golul din inima mea, chiar daca ai plecat si nu te mai intorci. Nu te mai intorci.

Simt cum ochii mi se inunda cu lacrimi, dar nu voi plange. Trebuie sa fiu puternica, stiu ca trebuie. Pot sa ma schimb, stiu ca pot. O mica pata cenusie se revarsa pe foaia caietului meu de matematica. E de la prima lacrima, si ultima. Acum nu voi mai intelege daca acolo e tangenta(tg) sau cotangenta(ctg)! Simt cum Harry ma priveste. Stiu ca e flamand si numai sarutarile noastre ii vor potoli foamea. Stiu ca e bolnav si numai eu sunt medicamentul care il va vindeca. De ce? Pentru ca il vreau si ma vrea. Mai lipseste ceva din ecuatia iubirii?