Say something(1)-The beginning |În curs de editare|

Capitolul 7- In schimb eu, ce?

Capitolul 7- In schimb eu, ce?

- Styles, daca tot ai ceva de spus, nu tine doar pentru tine si Swan.

Momentul ala in care efectiv ai vrea ca profesorul sa se transforme in materie invizibila!

- Nu vorbeam cu ea, nu are nicio vina.

Cat de dragut; imi ia apararea.

- Sa nu se mai repete. adauga pe un ton cat se poate de serios profesorul.

In schimb, eu ce? Poate ca ar fi continuat cu ceva de genul: "In schimb tu esti persoana care ma enerveaza cel mai tare si te urasc.". Nu, nu era asta. Nu se potriveste cu contextul. A spus ca tipa aia (care cred ca nu mai are mult de trait; zic si eu) nu inseamna nimic pentru el, iar apoi a continuat cu acel "In schimb,tu...", ceea ce inseamna ca eu... Nu are cum. Oare? Adica s-ar putea ca lui Harry sa ii pese de mine? Nu stiu ce sa cred, dar stiu sigur ca imi e foame pentru ca stomacul meu a luat-o razna; nu imi amintesc sa mai fi facut asa pana acum.

Putinele minute ramase din ora parca interminabila se scurg lent, ceasul parand blocat, dar nu e asa. Ma ridic usurata din banca atunci cand soneria anunta pauza. Nu mai puteam suporta tensiunea dintre mine si Harry. Eram atat de aproape de el incat ii auzeam fiecare respiratie, ii simteam fiecare gest si stiam ca ma privea. Parca ar fi incercat sa imi spuna ceva, fiind oprit insa de un lucru necunoscut mie. Poate totul e doar in mintea mea si nimic din toate astea nu e real. Poate. Sau poate nu.

- Mergem sa mancam ceva? imi zise Jess oprindu-ma din a ma gandi la cine stie ce lucruri; eu stiu, dar prefer sa nu recunosc ca ma gandeam la Harry, si fir-ar sa fie uite ca tocmai am facut-o!

- Da. Ne vedem la cantina. Trebuie sa imi las vesta in dulap, e cam cald pe aici.

- Cu Harry in banca, te cred si eu ca iti e cald.

- Ai spus ceva, Jess? zic eu ridicand usor din sprancene si prefacandu-ma ca nu am auzit.

- Eu? Nimic. Ne vedem la cantina, Mel.

Nu prea mai imi e asa foame; oare unde o fi disparut sentimentul ala ciudat din stomacul meu? Deschid usa de metal a dulapului si imi arunc vesta albastra undeva, pe langa caiete si batonul ala de Lion care cred ca e de anul trecut. Nu sunt prea ordonata, ce pot sa zic? Cand inchid usor dulapul, observ o silueta cu un chip familiar ascunzandu-se jucaus pe langa mine.

- Thom! spun eu aproape sarind pe el. Credeam ca vii abia saptamana viitoare.

- Adica nu te bucuri ca ma vezi mai devreme, morcoveata? imi zise el imbratisandu-ma.

- I-ati mainile de pe ea, mormolocule!

Stau si privesc neputincioasa scena ce se desfasoara chiar in fata ochilor mei, inca procesand. Ce?! Harry tocmai l-a lovit pe Thom si... O, Doamne, ala e cumva sange?

- Harry, lasa-l in pace! spun eu pe un ton rece, dur, incercand sa par autoritara, dar se pare ca nu prea imi iese asa cum as fi vrut.

Nu ma asculta. Ma ignora si il loveste din nou pe Thom. E atat de dragut cand e nervos! Simt cumva mirosul geloziei care pluteste prin aer? Sau e doar transpiratia tocilarului de la dulapul alaturat? Eh, nu voi stii niciodata. Sunt asa o idioata. La ce ma pot gandi in situatia asta... Ouch! Asta sigur o sa lase o urma destul de urata. Tot holul mare e plin de ciudati care se holbeaza. Ma bucur totusi ca directoarea inca nu a impus montarea camerelor de filmat, lasand aceasta decizie pentru zilele care urmeaza; atunci ar fi fost totul chiar mai rau decat atat. Imi ajunge, trebuie sa fac ceva. Daca nu eu, atunci cine?