Say something(1)-The beginning |În curs de editare|

Capitolul 10- Demonul

Capitolul 10- Demonul

- Daca te las aici e bine? zise el catre mine, pregatindu-se sa parcheze langa o cafenea micuta.

- Cred ca da. ii raspund eu, dorindu-mi sa ies din masina asta si sa fiu singura, ma rog cu ceilalti clienti, dar macar nu si cu el.

Simt lucruri pe care nu vreau sa le simt.

- Stai putin, Melody.

- Ce mai e acum?

- Da-mi telefonul tau sa imi trec numarul in agenda.

- De ce crezi ca l-as vrea?

- Nu mai fi asa incapatanata! Ti-am spus sa mi-l dai. Stii tu, in cazul in care ai nevoie de ajutor...

- Ia-l si scuteste-ma de restul monologului plictisitor.

Tot ce vreau acum e sa fiu departe de el, de fapt nu vreau asta dar trebuie. Asa trebuie sa fie.

- Acum pot sa plec?

- Du-te. Imi pare rau,bine? Gandeste-te la asta, pentru ca eu...

Am iesit repede, lasandu-l efectiv sa vorbeasca singur. Are impresia ca totul se va rezolva cu un simplu "Imi pare rau." spus in graba?! Nu e deloc asa si nici nu va fi vreodata. Nu cand asta ma implica pe mine. Cum a spus si Harry, "eu nu iert". Decat foarte greu si numai atunci cand e vorba de persoane speciale. Si fara sa vreau, mi-a trecut prin minte faptul ca Harry e special pentru mine. Nu am cum sa neg asta. El nu trebuie sa afle niciodata. De ce? Pentru ca nu ii pasa. Sau daca totusi i-ar pasa, tot ar fi prea putin, insuficient astfel incat sa poata fi ceva intre noi doi.

Intru in cafenea, fumul de tigara inundandu-mi narile. Urasc asta. Nu o sa ii inteleg nicicand pe fumatori; bani cheltuiti aiurea, ani din viata irositi, pierduti pentru totdeauna. Si cu ce scop? Pentru ca esti mai "cool" daca fumezi. Vezi sa nu! Ochii mi se opresc asupra unei masute din dreapta, unde sunt Zayn si Jess. O, fir-ar! Sper sa nu ma fi vazut.

- Vino aici, Mel.

Prea tarziu.

- Buna. le spun eu cu o voce scazuta.

- Ce ai pe fata? imi zise Zayn.

- Ce? Nimic,cred.

- E sange.

Mi-am dus din instinct mana inspre chipul rece. M-am ingrozit cand am vazut apoi lichidul rosu. Era de cand s-a apropiat Harry de mine. Am pe mine sangele lui Drake.

- Ce ai patit, Mel? ma intreba Jessie ingrijorata.

- Eu... nimic. Mi-a curs sange din nas.

- Serios? Si esti bine acum?

- Da, Zayn. Nu am nimic. Ma duc pana la baie sa ma spal pe fata.

E pe mine, pe fata mea. Sangele lui. Ma simt de parca ar fi vina mea si parca il vad iar si iar, stand ingenuncheat pe asfaltul gri si privindu-ma cu acei ochi negri intunecati, plini de ura nejustificata, flamanzi de o razbunare nebuna. Ar trebui sa imi fie frica? Nici macar eu nu mai stiu. Apa rece face contact cu tenul meu, ascunzand atat  de usor lacrimile care urmau sa apara. Plang. Iar. Nu imi place faptul ca sunt atat de sensibila si urasc, detest ca nu sunt puternica. Dar e fiindca ca nu am pentru ce lupta. Sau poate ca asta e doar o alta scuza banala ca sa renunt.

Cel mai rau ma doare ca trebuie sa ma intorc acolo si sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic.Mint. Iar. Asta nu sunt eu, nu mai sunt eu de cand a plecat, de cand a... Matty, unde esti cand am nevoie de tine? Ies din baia neincapatoare, indreptandu-ma cu pasi mici catre masa prietenilor mei. Ok, Mel, poti sa o faci. Nu e ca si cum ar fi prima oara cand minti, sau ultima.