Criptic *ON HOLD*

3. Rece și dezinteresat

Simt cum explodez de nervi.

Este imposibil să mă fi uitat. Cum ar putea să uite o scenă de respingere într-atât de umilitoare?

Dacă stăm, totuși, să ne gândim, au trecut patru ani de atunci...

Nu contează! Nu are cum să uite! Cum poate el uita atât de ușor ceva ce eu mi-am amintit toată facultatea?!

Mă holbez la el încă de când am ajuns, adică acum 40 de minute. El îmi ocolește cu dibăcie privirea, fără să pară că mă ignoră dinadins. Se mai uită în ochii mei. Îmi zâmbește inocent, de parcă i-ar zâmbi unei fane. Se comportă de parcă ochii mei nu îi sfredelesc sufletul, chiar și cu intensitatea pe care o folosesc.

― Nu-i așa, Cho Hee?

Clipesc rapid și mă întorc cu fața la Myung Dae, care pare ușor confuz de lipsa mea totală de atenție. Mă înroșesc instinctiv și îmi dau o șuviță după ureche, sperând că arăt destul de drăguță încât să nu se supere prea rău și să mă raporteze șefei-care-nu-are-timp-de-nimic.

― Scuze, sunt destul de obosită că nu prea am dormit aseară... ai putea să repeți ce ai spus mai devreme?

Dacă este mișcat de povestea mea depresivă în legătură cu somnul, cu siguranță are grijă să nu o arate.

Ba mai mult. Se ridică în picioare, alături de Kang Young. Le imit gestul în mod inconștient, fiindu-mi frică că aș putea rămâne singură, fără măcar cele două persoane pe care le-am cunoscut în această dimineață lângă mine.

Myung Dae se încruntă și începe să râdă, punându-și mâna pe umărul meu. Mă uit ciudat la mâna lui, însă el nu îmi dă răgazul să întreb ce tot face.

― Tocmai ce ziceam că noi trebuie să ne întoarcem la firmă, dar tu vei rămâne aici ca să te asiguri că totul e în regulă cu costumele. Te așteptăm cu raportul mâine, okay?

Îmi casc ochii la el, nevenindu-mi să cred că mă lasă singură.

Eu voiam să rămân singură cu Yugyeom, nu cu toți cei șapte băieți.

A înnebunit la cap?

Deschid gura ca să protestez, însă îmi amintesc brusc că exact asta este misiunea mea. Cea a „cărăușului", cum spusese șefa-care-nu-are-timp-de-nimic. Îmi dau șapte palme mentale și afișez un zâmbet forțat, care, sper eu, transmite mesajul: „Dacă asta nu ar fi fost singura mea șansă ca să-l văd pe Yugyeom, v-aș fi dat pe toți dracului, idioților."

După felul în care îmi întoarce zâmbetul, aparent Myung Dae nu se prinde de modul criptic în care îl avertizez că l-aș fi omorât în alte circumstanțe.

― Păi, atunci... pa, băieți! Și succes cu repetițiile!

Băieții se ridică în picioare la unison și fac o plecăciune. Tresar surprinsă, uitând cât de formali sunt coreeni în general. Presupun că, într-adevăr, am stat cam prea mult în America.

Îi privesc pe cei doi tipi cum deschid ușa încăperii și dispar din aria mea vizuală. După ce ușa se închide cu un poc! scurt, îmi închid ochii numărând până la trei și mă întorc cu fața la grupul care se uită ciudat și curios la mine.

Toți, exceptând Yugyeom. El pare plictisit. Se așază pe canapea, căscând larg și ciufulindu-și părul.

Îmi strâng buzele, inspirând adânc aer în piept.

Aha, deci așa vrei să joci. Bine! Să vedem dacă chiar nu o să îți amintești tu de mine!

― Ăăă... Cho Hee?