Criptic *ON HOLD*

2. Noul meu job

―Ale dracu proaste! Cum îndrăznesc ele să-i zică lui Yugyeom „iubitule"?!

Dau scroll în continuare pe instagram, admirând pozele lui și filmulețele în care dansează și cântă. Mă hilizesc singură, ca proasta, stând în pat și holbându-mă la telefon.

― Cho Hee!

Mă ridic repede din pat, auzind strigătul tatei. Cobor scările și ajung în living, văzându-l pe tata ce tocmai intră pe ușa casei, zâmbindu-mi ștrengărește.

Zâmbesc și eu și-l apuc de braț, conducându-l până la canapea.

― Deci? îl întreb eu, așezându-mă în dreapta lui.

― Tu ce crezi? răspunde el, ridicându-și ambele degete mari într-un mod haios.

Țip și-l îmbrățișez pe tata, nevenindu-mi să cred că primisem postul.

Sunt angajată!

Am aplicat la firma ce creează costumele celor de la compania în care lucrează Yugyeom, însă nu primisem răspuns imediat. Așa că am apelat la tata. Tata este lector la o universitate și nu m-aș fi așteptat să aibă relații în domeniul în care lucrez eu. Dar, aparent, oamenii ne surprind în orice moment. Din fericire pentru mine, un student pe care îl avuse tata acum câțiva ani și cu care se înțelese foarte bine, îl cunoaște pe directorul firmei la care vreau să mă angajez.

După multe telefoane și favoruri după favoruri, primisem, în sfârșit, jobul!

― Știi că ești genial, nu-i așa?

Tata se preface că se rușinează, iar eu încep să râd amuzată.

― Începi mâine la 7:00. Mi-a zis să nu care cumva să întârzii.

Își ațintește un deget la mine, vorbind serios și gata să mă mustreze dacă nu aș asculta de vorba lui.

― Da, să trăiți!

Îmi pun o mână paravan la frunte, imitând soldații. Tata zâmbi și îmi ciufuli părul amuzat.

― Ah, și Cho Hee... nu știu de ce vrei neapărat la firma asta... dar, să știi că angajații mai vechi se comportă destul de urât cu cei noi.

Tata mă privește compătimitor, de parcă chiar mă trimite la război. Îmi dau ochii peste cap și îmi pun o mână pe piept, ochindu-l serioasă.

― Tata. Știi doar că pot să îndur așa ceva. N-am îndurat astfel de chestii ani de zile?

El strâmbă din nas, dându-mi dreptate într-o oarecare măsură. Încă refuză să vorbească despre anii de liceu în care fusesem batjocorită și nu îl condamn. Pe atunci tata era doar un profesor la o școală nu prea bună, iar mama tocmai ce fusese concediată. Stătusem destul de rău cu banii, așa că elevii obișnuiau să se ia de mine. Nimic grav, dar părinții mei încă își aminteau serile în care nu puteam dormi și plângeam gândindu-mă că nu puteam fi și eu ca ceilalți copii. Însă, la jumătatea liceului roata se schimbă, iar tata devenise lector la o universitate prestigioasă. Să nu mai spun de mama care își deschise o afecere cu pantofi. Totul merge strună, iar trecutul rămâne doar un vis urât.

De ar înțelege și tata acest lucru...

― În orice caz, felicitări! Directorul firmei ți-a revizuit portofoliul și a zis că trebuie să te aibă neapărat! zice el repede ca să schimbe subiectul.

Zâmbesc fals, neștiind cât de adevărat este faptul că directorul mi-a văzut lucrările, dar, oricum, nu spun nimic. Tata se străduise să îmi ofere acest job, așa că nu am dreptul să comentez, nu-i așa?