Criptic *ON HOLD*

8. O amintire dureroasă

Intru cu pași mărunți în clădirea slab luminată, observând doar două femei de serviciu care freacă minuțioase niște geamuri înalte. Înghit în sec și mă îndrept spre ele. Le întreb unde este sala de repetiții și, cu câteva ocheade ciudate, îmi arată direcțile. Fac o plecăciune scurtă și mă grăbesc. Am o senzație stranie, un gust amar în gură. Am impresia că ceva o să meargă rău, iar când vine vorba de Yugyeom, de obicei asta se întâmplă.

Muzica înfundată mă face să fiu mai sigură pe mine, știind că măcar o să nimeresc sala care trebuie.

Dar oare o să iasă ceva bun din asta?

Mă aproprii precaută de ușa de unde vine muzica ritmată și îmi ridic ușor capul, trăgând cu ochiul înăuntru prin geamul dreptunghiular și micuț...

Sunt doi!

Nu e singur!

Rahat!

Îi privesc pe cei doi băieți înalți cum dansează nestingheriți pe propria lor melodie și, fără să vreau, încep să mă holbez, oprindu-mă total din mișcat, înghițit, clipit, respirat. Văzusem deja cât de bun este Yugyeom, însă să-l vezi dansând în realitate...

...este cu totul altceva.

Dansul lor se termină cu o poză dramatică, iar melodia se oprește. Clipesc rapid și înghit în sec.

Este momentul să îmi fac intrarea.

Ciocăn ușor, iar băiatul pe care nu l-am recunoscut îmi spune să intru. Deschid cu greu ușa, făcând o plecăciune scurtă încă din prag și o închid încet în urma mea.

― B-b-bună, mă bâlbâi eu, privindu-i pe cei doi idoli cum respiră sacadat și își șterg transpirația abundentă cu câte un prosop.

― Oh! Fata cu costumele! spune băiatul pe care nu-l recunosc, ce are un păr șaten deschis spre un roz?

În sala plină de oglinzi și slab luminată, este cam greu să-i disting culoarea părului.

Observând că mă uit puțin pierdută la el, începe să râdă, făcând la rândul său o plecăciune.

― Probabil ai uitat, dar nu-i problemă! Sunt BamBam.

― Aaa!

Tot nu îmi aduc aminte, pentru că Yugyeom era singurul om pe care îl vedeam în acea cameră în momentul în care se făcuseră prezentările.

― Scuze că te întreb... dar de ce ai venit aici la ora asta?

Zâmbesc fals, înclinându-mi capul într-o parte.

― Am... o misiune de făcut.

Arunc o privire înspre Yugyeom, care stă pe banca din spatele sălii, scuturându-și părul transpirat cu prosopul, nebăgându-ne în seamă.

Încep deja cu dreptul această misiune, minunat.

― Oh! Ce misiune? mă întreabă el, încrucișându-și brațele la piept.

Mă reîntorc cu privirea asupra lui BamBam, care chiar pare preocupat de problemele mele. Măcar cineva să fie.

― Păi... trebuie să vorbesc cu Yugyeom.

Se lasă o tăcere anticipativă în sală. Acum este momentul ca Yugyeom să își deschidă gura, însă să dea naiba dacă o face. Pur și simplu stă în sfera lui confortabilă, aproape adormind cu nenorocitul ăla de prosop pe cap.