O alarmă infernală mă trezește din somn, făcându-mă să îmi ridic capul atât de repede încât aproape că mi s-a rupt capul.
Îmi frec gâtul, smiorcăinându-mă și casc somnoroasă, simțind cum ploapele mele vor să rămână închise pentru veșnicie.
Mă uit în jurul meu, căutând-o din priviri pe Eun Kyung, ca să o rog să...
Stai puțin.
Stai, stai, stai.
De ce sunt pe o canapea, învelită cu o patură antică și de demult? Unde e patul meu uriaș de două persoane și plapuma mea cu unicorni și curcubee?
Simt cum inima mi se ridică până în gât, aproape explodând la cât de tare bate.
Nu cred că aș fi mai terifiată dacă nu aș știi unde sunt.
Pentru că știu exact unde sunt. Și nu înțeleg cum dracu am ajuns din nou aici.
Frânturi din amintirile de seara trecută îmi alunecă ușor în fața ochilor, făcându-mă să mă înec cu propria-mi salivă.
Iar m-am îmbătat. Ai spune că m-am învățat minte data trecută. Ei bine, se pare că nu.
Niște zgomote din camera alăturată îmi întrerup șirul gândurilor, făcându-mi stomacul să se chircească de emoție.
Yugyeom.
Sunt iar la el acasă.
Îmi vine să intru în pământ. De ce naiba am venit din nou în fața restaurantului bunicilor săi?!
Dau încet pătura la o parte, îmi iau geanta de pe măsuța de cafea și, tiptil-tiptil, pășesc ușor prin cameră, încercând, disperată, să-mi amintesc unde era ușa și sperând că am adidașii puși acolo...
― Deja pleci?
Aproape că sar în sus la auzul vocii sale și, spunându-mi o rugăciune în minte, mă răsucesc lent cu fața la el.
Mai bine nu făceam asta.
Chipul lui perfect aproape că mă dă pe spate, la propriu, iar faptul că poartă un șorț de bucătărie îl face să pară și mai sexy decât era deja... -ceea ce înseamnă ceva.
Revino-ți, Cho Hee!
― Um... bună.
Yugyeom își ridică o sprânceană și mai face câțiva pași înspre mine, ieșind cu totul din bucătărie. Ține un cuțit în mână, iar eu înghit în sec, sperând că nu aici îmi e sfârșitul.
― ... neața. Nu stai să mănânci?
Clipesc lent, holbându-mă la el de parcă mi-a vorbit în altă limbă. El mă privește răbdător, de parcă s-a pregătit deja emoțional, știind că sunt mai grea de cap, în mod special când sunt mahmură.
― M-m-mâncare?
― Da. Mâncare. Carne. Omletă. Orez. Nu vrei?
În momentul în care am înregistrat complet fiecare cuvânt spus, tot ce am incurgitat ziua trecută mi se adună rapid în gât și simt cum mai am puțin și îmi revărs prânzul de ieri pe picioarele lui.
Yugyeom se schimbă rapid la față și mă trage de braț, târându-mă până în baie, iar eu, neputând să mai aștept, mă aplec atât de repede asupra closetului încât aproape că mi-am băgat complet capul înăuntru.
― Ce fel de fată bea în halul ăsta? comentează Yugyeom, dar eu sunt prea ocupată ca să îi răspund.
Deodată, simt cum părul meu plutește în aer și realizez că el îmi ține părul în timp ce eu vomit cu grație și stil ca o adevărată domnișoară ce sunt.

CITEȘTI
Criptic *ON HOLD*
FanficAtunci când te reîntorci dintr-o țară străină, nimic nu mai e la fel. Oamenii pleacă. Prietenii se schimbă. Locurile pe care le știai nu mai există, iar casa ta nu se mai simte la fel. Însă cel mai rău e atunci când obsesia ta nu dispare niciodată.