Deschid ușa, cu inima bătându-mi nebunește în piept, rugându-mă să nu fie Yugyeom. Nu vreau să dau ochii cu el acum; m-aș simți prea rușinată, mai ales dacă ar încerca să îmi înșire motivele pentru care se afla la petrecere.
Nu e ca și cum nu vreau să știu. Sunt foarte interesată, chiar dacă m-ar durea adevărul.
Însă simplul fapt că simte nevoia de a-mi explica astfel de lucruri... îmi dă speranțe false și ... nu vreau să iau totul de la capăt.
― Cho Hee! De ce ai plecat așa de la petrecere?! Inițial nu credeam că ești tu, dar prietena mea te-a recunoscut și...
― Eun Kyung..., zic eu pe un ton obosit și tremurat din cauza emoțiilor ce au trecut. Vreau să dorm. Dacă vrei să te întorci la petrecere, nu te țin în loc, dar dacă intri acum, chiar nu am chef să vorbesc. Vorbim mâine.
Eun Kyung mă privește drept în ochi, cu o expresie serioasă și ușor îngrijorată. Ne holbăm una la alta pentru câteva minute și, după ce consideră ea că am câștigat războiul privirilor, dă din cap și oftează supărată.
― Bine. Vorbim mâine.
Se răsucește cu spatele la mine și mă pregătesc să închid ușa, însă ea pune repede piciorul pe toc, nelăsându-mă să mă întorc la somnul meu.
Îmi dau ochii peste cap, iar ea își întoarce doar fața spre mine.
― Acum te las să ții totul în tine, dar mâine să nu te prind că ții ceva ascuns că te omor!
Schițez un zâmbet și dau din cap aprobatoare.
Eun Kyung îmi imită expresia și își ia piciorul, lăsându-mă să închid, într-un sfârșit, ușa.
Expir adânc și mă îndrept spre cameră când, deodată, o altă bătaie puternică se aude, făcându-mă să îmi arunc mâinile în aer exasperată.
Cine dracu mai e acum?!
Pornesc ca o războinică înspre ușă, deschizând-o larg, aproape trântind-o de perete.
― Eun Kyung! Ți-am zis că o să îți povestesc...!
Mă opresc brusc, căscându-mi ochii la persoana care se află în fața mea.
― C-c-ce cauți aici?
Tonul meu revoltat se transformă imediat într-unul șocat, confuz și... plin de speranță.
Yugyeom stă în fața mea, cu aceeași imagine răvășită și cu câteva broboane de transpirație curgându-i de pe față pe gulerul bluzei.
Îmi tot deschid gura, încercând să spun și altceva, însă nu pot. El doar stă în fața mea, holbându-se la mine, respirând greu, de parcă a alergat până aici.
Nu îmi răspunde la întrebare, lăsând astfel o tensiune ciudată să ne acapareze, de parcă suntem un cuplu certat și niciun cuvânt nu ar fi îndeajuns.
Îmi scutur capul, încercând să îmi revin, să ies din transa asta ciudată, în care numai el mă poate induce.
― Nu știu de ce ai venit până aici, dar ți-am zis deja că nu trebuie să te explici. E problema ta cu cine ieși.
Nu spune nimic. Continuă să se uite la mine sau prin mine, cu ochii lui negri goi și pierduți din cauza alcoolului.
Nu înțeleg de ce mai bea atât de mult dacă știe că nu rezistă.
Oftez adânc, neștiind ce să fac.
Să-l invit înăuntru?
Nu, nu, nu.

CITEȘTI
Criptic *ON HOLD*
FanfictionAtunci când te reîntorci dintr-o țară străină, nimic nu mai e la fel. Oamenii pleacă. Prietenii se schimbă. Locurile pe care le știai nu mai există, iar casa ta nu se mai simte la fel. Însă cel mai rău e atunci când obsesia ta nu dispare niciodată.