Criptic *ON HOLD*

7. O "invitație" surprinzătoare

― Ai terminat scrisoarea aia pentru Yugyeom?

Șefa se uită la mine printre genele ei lungi și dese, cel mai probabil false, iar eu oftez adânc, lăsând capul în jos.

― Da, șefa. O să i-o duc personal după muncă.

Ea îmi aruncă o privire impasibilă și continuă să adauge ace de siguranță unei haine roșii de pe manechin.

― Nu știu ce să spun despre asta. Dacă îl găsești pe la 8 seara pe Yugyeom la agenție, norocul tău.

Clipesc rapid, smucindu-mi capul înspre ea.

― O-o-opt seara?

Este prima mea zi de înfăptuire a „pedepsei" de a curăța întregul birou, însă nu mi-a trecut prin cap că ar dura atât de mult să dau cu mătura și mopul pe nenorocita asta de podea.

― Ce înseamnă pentru tine „curățenie"? mă întreabă ea, aruncându-mi o privire dulce peste umăr.

Eu mă holbez la bluza ei albă decoltată, cu niște mâneci extraordinar de lungi, pe care și le ține suflecate. Nu o incomodează? Ar fi mai bine dacă și-ar pune un tricou...

― Choi Ho! Mă asculți?!

Tresar amețită și fac o plecăciune scurtă, răspunzând afirmativ. Ea oftează și trântește acele de siguranță pe masa plină de materiale tăiate, sfârtecate, ciopârțite...

Deodată, am o revelație. Doar nu vrea să...

― „Curățenie" adică cureți tot biroul. Nu numai podeaua, Choi Ho. Ci și dulapurile și mesele și manechinele -fără să strici un posibil costum- iar costumele deja terminate le pui frumos în huse, pe care le găsești în dulapul din stânga. M-ai înțeles?

Îmi închid ochii, numărând până la zece, iar după îi zâmbesc drăguț, dând din cap din nou.

Ugh, ce aș vrea să o omor!

― Atunci... presupun că nu o să am timp să îi dau scrisoarea lui Yugyeom azi...

Nu știu cum să mă simt în legătură cu acest aspect.

Sunt și dezamăgită, dar și ușurată.

Am ajuns la concluzia că obsesia mea este mai sigură și mai frumoasă dacă îl privesc pe Yugyeom dinafara sferei lui de interacțiune. Adică să fiu pur și simplu o fană de care el să nu știe.

Dar, desigur, vocea mea interioară de obsedată îmi spune că nu mă pot mulțumi doar cu atât, ci trebuie să-l văd în carne și oase, să vorbesc cu el, să-l ating...

Deci, prin urmare, mintea și inima mea sunt într-un război total care mă face să fiu foarte confuză cu ce vreau și ce nu vreau să fac mai exact.

Dar, presupun că uneori am nevoie de intervenții divine, cum ar fi ordinele șefei-care-nu-are-timp-de-nimic.

― Ba da, o să ai. O să îi dai porcăria aia de scrisoare și o să te apleci până în pământ. Îmi este rușine cu tine! Cum ai putut să sari pe el, la propriu?! Dacă nu am fi fost în criză de personal ai fi zburat de aici cât aș zice „pește"!

S-ar potrivi mai bine „timp", dar nu spun nimic, e alegerea ei.

Am realizat că, oricât de mult și vehement aș susține eu că nu am făcut așa ceva, nu m-ar crede în vecii vecilor. Este cuvântul meu împotriva cuvântului unui idol adorat de această firmă. În niciun caz nu aș putea întoarce situația în favoarea mea.