Criptic *ON HOLD*

18. Lume ciudată

Razele soarelui mă trezesc enervante, mângâindu-mi sâcâitoare ploapele. Oftez adânc și, simțind cum capul îmi bubuie deși nu îmi amintesc să fi băut ceva aseară, la petrecere, mă răsucesc pe partea cealaltă a patului. Îmi aranjez mai bine plapuma și îmi întind piciorul, sperând că Eun Kyung nu este în pat.

Dar rugăciunile mele nu sunt ascultate. Scot un sunet de frustrare în momentul în care genunchiul meu atinge șoldul ei.

― Doamne, nu puteai să dormi la prietena ta? spun eu, vocea mea ieșind atât de uscată și răgușită încât chiar am ajuns să mă gândesc serios dacă nu am băut ceva aseară.

― Ce?

Îmi deschid ochii brusc, căscându-i șocată.

Vocea asta nu este a lui Eun Kyung.

Mă holbez confuză la claia de păr negru a persoanei de lângă mine, singurul lucru vizbil, căci restul corpului este sub plapumă. Pentru o secundă, îmi vine să țip și, probabil simțind că mi-am deschis gura într-un mod amenințător, persoana din patul meu își scoate o mână de sub plapuma și o lipește de gura mea.

― Nu țipa la ora asta.

Clipesc rapid.

Vocea asta...

― Yugyeom?

Yugyeom își scoate capul, privindu-mă dezorientat. Cel mai probabil nu a înțeles ce am zis căci, după cum poate vedea și el, mâna lui încă este pe gura mea.

În câteva secunde, scoate un „Aaa" revelator și își trage mâna. Eu iau o gură mare de aer și mă holbez la fața lui. El face același lucru.

― Ce cauți aici?!

Mă înroșesc mai rău ca un rac, iar el se încruntă, de parcă am pus o întrebare a naibii de bună.

― Habar n-am. Mă gândeam că poate o să știi tu.

Tonul lui pare să insinueze ceva, iar eu m-am ridicat în fund revoltată, ținând gura căscată înspre el.

― Doar nu crezi că te-am răpit sau ceva de genul!

El cască, întinzându-și mâinile și, după câteva secunde, și le așază confortabil sub cap.

Ăsta e primul moment în care descopăr că nu are tricou pe el.

Panicată, îmi verific hainele și observ că sunt la locul lor, pe corpul meu. Răsuflu ușurată. Măcar atât să fie în regulă, deși faptul că m-am trezit lângă el fără alte amintiri în afară de cea a sărutului...

Oh, Doamne, chiar ne-am sărutat!

Mă uit ciudat la el, neștiind dacă ar trebui să-i spun sau nu. El îmi întoarce privirea, clipind rapid, așteptând ca eu să zic ce am de zis.

Cu cât mă uit mai mult la el cu atât observ că nu se simte deloc... inconfortabil. Pare chiar de parcă se aștepta la asta. Că odată și-odată o să se trezească aici, cu mine.

Ceea ce e și mai ciudat.

― Te cred în stare de orice.

Tresar ușor, realizând că m-am lăsat purtată de gânduri din nou. Îmi dau ochii peste cap și dau plapuma la o parte, ridicându-mă în picioare.

― Ei bine, tu ai fost cel care m-a luat în surprindere pe mine, spun eu, mergând în bucătărie.

Îmi pun un pahar cu apă și mă așez la masă, reflectând asupra lucrurilor care s-au întâmplat aseară și de ce nu îmi pot aminti mai departe de sărut.