Criptic *ON HOLD*

21. Un nou început

Uimirea de a-l vedea într-un mod atât de neașteptat aproape că mă face să cad grămadă pe jos, însă el se ridică rapid și mă prinde de cot, redresându-mă fix în ultima secundă.

Inspir adânc, potolindu-mi inima care aproape că îmi iese din piept la cât de puternic îmi bate.

― Ești bine? Arăți cam palidă... zici că ai văzut o fantomă.

Kang Young începe să râdă enervant, iar eu mă smucesc din strânsoarea lui, străngându-mi mai bine hanoracul pe mine.

― Ce cauți aici la ora asta? îl întreb eu, clipind rapid și evitând să mă uit la fața lui.

El își ridică cealaltă mână, în care se află o țigară aprinsă, fumată mai mult de jumătate.

― Am ieșit să fumez. Am cam exagerat în ultimul timp cu petrecerile, așa că taică-miu s-a hotărât să-mi bage niște porcării d-alea care bipăie dacă e fum în casă. Ce om nenorocit.

Oftează, trăgând un ultim fum și aruncând chiștocul pe jos. Expiră încet, lăsând fumul canceros să-i iasă din plămâni și stinge chiștocul cu pantoful, călcându-l de mai multe ori decât ar fi necesar.

― Tu ce cauți aici? continuă el, fără să se uite la mine.

Oftez și eu, așezându-mă jos, pe cimentul tare și rece, gândindu-mă din nou la fața lui Yugyeom și la cât de aproape era de mine... la cât de aproape era să ne sărutăm.

Îmi scutur capul, făcându-l pe Young să se încrunte la mine.

Nu trebuie să mă mai gândesc la asta.

― Pe zi ce trece, cred că devii din ce în ce mai nebună, Cho Hee. Nu crezi că ar fi timpul să treci pe la un psiholog?

Pufnesc, aruncându-i o privire iritată.

― Sunt în deplinătatea facultăților mintale, mulțumesc foarte mult. Nu cred că trebuie să te îngrijorezi atât de mult pentru mine.

În întunericul absolut al nopții, nu îi pot vedea bine fața. Însă în acest moment, el pare să nu fie conștient de acest lucru, căci imediat cum mi-am spus ultima replică, el își întoarce capul dinspre mine, de parcă i-ar fi frică că eu aș putea să detectez ceva ciudat și nefiresc.

― Nu mă îngrijorez pentru tine. E prea scurtă viața ca să-ți faci griji pentru proști.

Zâmbesc ușor, gândindu-mă la Yugyeom și la cât de mult m-am îngrijorat pentru el, în legătură cu orice.

Viața e prea scurtă ca să mă îngrijorez pentru cineva care nu merită.

― De ce zâmbești? Te-am făcut proastă.

Îmi dau ochii peste cap și îl lovesc în umăr, făcându-l să se uite șocat la mine, de parcă nu înțelege cum aș îndrăzni eu să lovesc o persoană atât de importantă precum el.

― Taci din gură și fumează-ți țigările. Eu mă duc în casă. Pa!

Mă ridic de jos, scuturându-mi repede pantalonii și deschid ușa blocului.

― Noapte bună, Cho Hee, spune Young, exact în momentul în care închid ușa în urma mea.

***

― Ce-i asta?

Stau dreaptă în fața șefei, uitându-mă la o haină scumpă, făcută dintr-un material foarte moale și extrem de confortabil -cel puțin așa pare-, însă care e sfâșiată și extrem de murdară, devenind aproape neagră, desi culoarea originală pare să fie un vișiniu închis.