Can We Be Togheter? ~ Larry Stylinson ~

Capitolul 51

Perspectiva lui Harry

     -Louis, te rog, raspunde! Soptesc in timp ce alerg pe strada pustie. Abia imi mai puteam trage rasuflarea, cu vantul care imi batea in fata si cu tot stresul de la apeluri. Il sunam si il sunam, dar de fiecare data nu raspundea. Isi inchisese telefonul. Iar eu nu stiam ce sa fac altceva decat sa fug spre casa lui. Nu aveam niciun alt punct de inceput.

      De parca Dumnezeu m-a pedepsit ca ratam mereu orele de sport, acum abia imi mai simteam picioarele. Voiam sa il vad. Voiam sa imi spuna toate aceste lucruri in fata. Voiam...sa nu plece.

       Mintea mea fiind plina de toate aceste griji, nici nu realizasem ca eram in fata casei lui.

       -Louis! Deschide, te rog! Strig in timp ce ciocan puternic in usa. Cineva?

        Nu mi-a raspuns nimeni. Casa era goala. Exact ceea ce ma temeam.

Extenuat, cad in genunchi. Ce ar fi trebuit sa fac acum? Ma simteam atat de vinovat. In tot acest timp eu doar m-am gandit la mine si l-am evitat. In timp ce el suferea si indura totul de unul singur. Sunt sigur ca si el se simte la fel de vinovat. Fiindca asta face mereu: se autopedepseste, departandu-se de ceilalti. El, caruia ii place cel mai mult sa fie inconjurat de oameni.

      Voiam sa repar lucrurile. Voiam sa fac ceva.

        Ma uitam la telefon. Trebuia sa ma linistesc ca sa pot veni cu o idee la toata situatia asta. Deodata telefonul imi vibra in mana. Speram cu tot sufletul ca e Louis. Fara sa ma uit la apelant, raspund.

        -Louis!

        -Nu chiar. Sunt Liam.

        Dezamagirea m-a lovit instantaneu. Nu aveam nimic cu Liam, dar in momentul asta chiar speram sa fiu sunat de altcineva.

        -Hei, Liam. Care-i treaba?

        -Cine e la telefon?se aude pe partea cealalta a telefonului.

        -Harry. Au, Zayn, lasa-ma! Striga Liam si aud cateva sunete, urmate de tipatul lui Zayn. Scuze, Harry.

        -E in regula, zic linistit. Totusi, gandul ca ei 2 erau impreuna ma bucura.

        -Oricum, te-am sunat in legatura cu Louis.

        -Louis?! Imi ridic eu vocea. De ce? L-ai vazut?

        -Da, era in gara de tren. Avea un rucsac in spate. Am simtit ca trebuie sa te anunt.

        -Care gara? Intreb eu, ascultand apoi detaliile de la Liam. Fara sa mai stau mult in loc, am pornit spre Louis. Speram sa mai am timp sa il opresc.
*
*
*
         -Hei, Liam, nu ar trebui sa vorbim cu Louis? E in regula sa il lasam asa?

         -Da, Zayn. Singurul care poate face ceva si il poate convinge sa ramana e Harry.

         -Crezi ca o sa-l prinda asa?
        
        -Tu ce crezi? Sunt asa dependenti unul de altul, nu cred ca Dumnezeu mai e de acord sa ii tina despartiti dupa atat timp de asteptat.

         -Cum? Ce vrei sa spui? Intreaba Zayn uitandu-se confuz la Liam.

         -Ai auzit de suflete pereche? Ai un exemplu drept in fata ochilor. Orice ar fi, se vor regasi si vor fi impreuna. Sa nu uiti asta.
*
*
*
          De parca viata mea depindea de asta, intr-un timp record, am ajuns la gara. Ma uitam grabit prin toata multimea de oameni. Ma panicam cand nu ii puteam recunoaste nicaieri fata si de fiecare data cand pleca un tren, ma acapara teama ca se afla in unul din ele.

          -Louis! Strig cu toata puterea, intrand in persoanele grabite care nici nu ma bagau in seama. Louis!

         Apoi l-am vazut. Eram pe peronul opus.

         -Louis! Strig din nou, uitandu-ma la el.

          Apoi ochii ni s-au intalnit. Era panicat, mi-am dat seama de asta in secunda urmatoare.

          Nu am mai apucat sa il privesc, fiindca un tren se oprise in gara. Trenul in care trebuia sa se urce Louis. Nu imi venea sa cred ce se intampla. Mi-era frica sa il vad asa disparand pentru ultima data.

          -Louis! Am strigat, simtind cum tot aerul imi dispare din plamani. Te rog, nu pleca!

          Simteam cum ochii incepeau sa lacrimeze. Si nu din cauza prafului din jur.

          -Te iubesc! Strig, simtind cum am pus tot ce am in tipatul asta. Am simtit cum in jurul meu nu mai era nimic. Nu mai auzeam, nu mai vedeam. Voiam doar sa ma auda.

          Se lasese liniste, urmata de sunetul motorului. Trenul urma sa plece.

         Cu ultima avertizare, trenul a inceput sa se deplaseze.

           Iar Louis disparuse odata cu el.

          Am ramas acolo, uitandu-ma in gol. A plecat. Peronul acum era gol, vantul maturand frunzele ramase.

          Deci asta e raspunsul tau, imi zic in gand, indepartandu-mi lacrimile de la ochi.

         -Harry! Aud un strigat din spate. Ma uitam confuz in jur, nu stiam unde sa ma uit. Apoi m-am trezit cu niste brate in jurul meu.De la soc,am picat pe spate, dezichilibrandu-ma.

        -...Louis? Soptesc, simtind cum bratele ma strang si mai tare. La aceasta miscare, lacrimile au inceput sa-mi cada siroaie pe obraji. Imediat, bratele mele s-au strans puternic in jurul lui.

         -Cum credeai ca mai pot sa plec asa dupa ce ti-am auzit vocea? Si o asa confesiune in gara, nu am mai auzit asa ceva! Spune, ridicandu-se de pe mine si intinzandu-mi o mana. Fara nicio ezitare, i-am acceptat-o.

         -Esti un idiot? Zic eu, dandu-i una in cap. Normal ca m-am panicat cand imi lasi un bilet si pleci asa fara sa anunti, zic, incruntandu-ma la el.

          -In primul rand, acum nu plecam de tot. Doar in vizita la bunici. Mama se afla acolo si mi-a spus sa o vizitez. Dar mersi oricum pentru moment. O sa-l pretuiesc toata viata, zice si rade. Nu mai rasese de atata timp.

          -Chiar esti un mare idiot, zic uitandu-ma la el.

          In ciuda cuvintelor aspre, el continua sa se uite dragastos la mine, strangandu-mi mana intr-a lui.

          Cand am ajuns intr-un loc cu mai putina lume, am simtit cum s-a apropiat de urechea mea.

          -Avem de recuperat, nu crezi? Sopteste si ma saruta pe gat usor. Am simtit cum mi se inmoaie picioarele. Imediat l-am apucat de brat. Aveam nevoie de stabilitate, mai ales cum simteam saruturile lui pe piele. M-a muscat usor, facandu-ma sa tresar. In ciuda ziselor lui, s-a departat imediat de mine, mergand in fata.

          Am simtit cum ma rosesc. Mi-am acoperit fata cu palmele. Nu voiam sa ii dau satisfactia asta.

           -Chiar te urasc, zic si il aud chicotind, facandu-mi inima sa taca pentru o secunda.

              -Stiu, stiu, zice si ma ia de mana, tinand-o strans tot drumul.

--------------------------

Sper ca am terminat cu drama pentru o perioada. Am zis sa ofer un capitol vesel ca tot incepe scoala. Si nu o sa fie singurul. Sa fiti pe faza! ❤

Bianca.