Can We Be Togheter? ~ Larry Stylinson ~

Capitolul 39

Perspectiva lui Louis

Dupa tot incidentul din pauza, am mers toti in clasa si din fericire, nu intarziasem. Intrasem noi si dupa cateva secunde si profesoara. Am ramas putin surprins cand am vazut ca scaunul lui Harry era gol. Eram ingrijorat. Adica el nu lipseste niciodata de la ore. Stiam ca tot ce faceam era sa ma uit la un scaun gol, dar nu imi pasa. Daca i se intamplase ceva? Ii era rau? Plecase de la scoala?

Toate gandurile au disparut cand am vazut ca usa s-a deschis si intra Harry. Toti aveam privirea atintita spre el iar profesoara se oprise din predat.

-Imi cer scuze de intarziere, spune si am tresarit cand i-am auzit vocea.

Avea vocea mai ragusita ca niciodata. O fi racit? Ar fi trebuit sa se duca acasa. De obicei, daca Harry se imbolnavea- lucru ce se intampla o data la 2 ani ca sa fiu sincer- eu stateam cu gura pe el sa mearga acasa. Mereu spunea ca nu e mare lucru, dar il cunosc. Mai mult decat ma cunosc eu pe mine.

-Nu-i nicio problema, Harry. Poti sa te duci la loc, spune profesoara iar Harry fuge spre banca lui. Cat timp a stat in fata, isi tinuse privirea in jos in asa fel incat sa nu ii vedem fata. Hm.

Dupa ce s-a asezat, ora a continuat normal. Harry era in prima banca de la geam in timp ce eu eram in ultima banca de la mijloc cu Niall. Toata ora am stat si m-am uitat la Harry. Pur si simplu nu puteam acorda atentie la ce preda profesoara.

In ciuda faptului ca era cu spatele, era intr-un asa fel incat sa ii pot vedea si putin fata. Si mie mi se parea de ajuns.

Harry era genul de persoana la care m-as uita toata ziua, fara sa ma plictisesc. Parul acela carliontat, ochii verzi in care ma pierd de fiecare data, buzele rozalii...totul mi se parea perfect la el.

Stai un moment! Louis?! Ce e in capul tau?

De data asa, nu imi pasa. Voiam sa il privesc, in ciuda faptului ca durea; in ciuda faptului ca ma indragosteam mai tare de el.

Inima mi se oprise cand am vazut ca privirea lui era atintita in spate; spre mine. Chiar daca a durat doar o secunda , ca dupa sa-si intoarca din nou atentia in fata, am simtit-o ca o eternitate. Voiam mai mult.

Cand realizasem incotro se indreptau lucrurile, am oftat si mi-am pus capul pe banca, in maini.

Era imposibil. El era imposibil. Ma face sa imi schimb starea de spirit din moment in moment. Mereu imi spunea ca-s schimbator si foarte imprevizibil- dar asta era doar de fata cu el.

Fara sa realizez, oftasem din nou.

-Stii-se aude Niall soptindu-mi in ureche- te-ai uitat toata ora la Harry. Imi ridicasem instantaneu capul de pe banca.

-Nu, nu e adevarat! Incerc eu sa spun.

Niall imi face o fata gen "pe cine fraieresti tu" si renunt.

-Asa, si? Intreb eu oftand.

-Stiu despre voi, imi spune cu un zambet incurajator.

-Nu ai ce sa stii din moment ce nu mai suntem prieteni, spun cu capul in jos.

-Nu ma refeream la relatia de prietenie. Louis, sunteti atat de evidenti. Poate pentru restul lumii, nu. Adica ei au impresia ca ati avut o cearta frateasca, una, doua si gata, nu mai sunteti prieteni. Dar mie mi se pare practic imposibil ca dupa atatia ani sa mai existe vreun motiv asa de bun incat sa vii se strice doar prietenia. Numai daca nu mai era doar prietenie.

-Wow, de cand esti tu asa atent la detalii? intreb eu curios.

Niall izbucneste in ras.

-Sunt prietenul tau. Am putut si eu sa vad cat de devastat ai fost in ultimele zile si cum incerci sa acoperi asta de vazul lumii.

-Nu stiu...poate era mai bine sa fi ramas prieteni. Ne era mult mai bine la amandoi asa. Fara certuri, fara probleme..plus ca avem nevoie unul de altul. Nu stii cat de nasol e sa iti pierzi un prieten de ani de zile. Il vreau inapoi... nu imi pasa daca intr-un alt mod sau doar ca prieten.

Chiar daca in subconstientul meu stiam ca nu il voiam doar ca prieten.

-Louis, stii ca nu o sa mai puteti fi 'doar prieteni' niciodata, nu?

-Stiu, spun trist.

-Dar te-ai gandit vreodata ca prietenia voastra sa fi fost doar o scuza?

-O scuza de la ce? Intreb incruntat.

-O scuza de la ce simtiti. Poate v-a fost frica de sentimentele voastre prea mult timp, si asa foloseai prietenia dintre voi ca sa te protejezi de adevar. De ce simteai cu adevarat.

-Nu stiu daca se mai poate face ceva...spun trist, in timp ce simteam ca incepe sa ma doara pieptul.

-Incearca...ce ai de pierdut? Spune cu un zambet incurajator.

-Mersi, Niall.

-Oricand, spune si isi intoarce atentia la ora.

Ramasesem surprins ca nu ne auzise nimeni susotelile, dar eram in spate pana la urma.

'Ce ai de pierdut?'
Totul...