Can We Be Togheter? ~ Larry Stylinson ~

Capitolul 45

Din perspectiva lui Harry

     ''Buna, din nou, vechi prieten drag'' spun zambind. "Ti-a fost dor de mine, nu-i asa?Si mie!" continui si ma arunc in pat cu o carte.

     Ce pot spune?Nu mai am nimic de facut si am o groaza de timp liber. Pana la urma ce pot face altceva? In ultima perioada parca nimic nu mai pare atat de interesant. Oricum ar fi, am inceput sa citesc pana cand deja ma plictisisem. Voiam o noua activitate. Nu stiu daca era plictiseala puternica pe moment sau dorinta arzatoare de a-l vedea, dar am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Louis.A durat putin timp pana sa ii aud vocea.

     "-Da?"

     "-Hei, Louis! Ce mai faci?"

     "-Uite nimic interesant, tu? S-a intamplat ceva?"

     "-Nu, nu. Voiam doar sa vad ce mai faci." zic eu putin pierdut in conversatie. Parea foarte linistit, poate ca doar eu sunt cel care e inca nervos in preajma lui, chiar si cand doar ii aud vocea. "Ma intrebam daca ai planuri weekend-ul asta."

     Dupa aceste cuvinte, a urmat o pauza care m-a pus pe ganduri. Chiar imi repetasem in gand ce am zis, crezand ca am zis ceva gresit sau neobisnuit de l-a determinat pe Louis sa fie atat de tacut.

      "-Scuze, chiar nu am dispozitia sa ies weekend-ul asta. Ma simt cam obosit in ultima perioada si vreau sa ma odihnesc putin. Sper ca e in regula. Chiar nu pot. Ramane pe altadata, bine?"

      "-E ok, nu sunt suparat. Ok, ma anunti cand te simti mai bine, da? Ai grija de tine."

      "-Da. Multumesc, Harry." spune si inchide telefonul.

      Nu inteleg de ce ma simt dezamagit dupa toata conversatia asta, dar nu am ce face. E ok, chiar parea ca nu se simte atat de bine. Iesim altadata, nu e problema. Da...altadata.

     Oftez si imi bag nasul inapoi in carte, asta pana adorm printre acele randuri negre de cerneala care usor si-au pierdut din intensitate.

***

     E deja sambata. Si eu tot nu fac nimic. Simt ca ma voi plictisi de moarte daca continui sa ma uit doar pe pereti.

      Ma intreb cum se simte Louis. Restul sunt la petrecere, mi-au spus zilele trecute in ora. Deja se stia ca Louis nu va fi prezent. Stiam ca se odihneste acasa, dar tot eram nelinistit. Chiar e ok? Nu e mai bine sa merg la el? Dar nu, nu am de ce...

     Poate daca ii cumpar cateva medicamente voi trece cu scuza asta pe la el. Pana la urma vreau sa vad daca e bine. Da, deci asta e.

       Fara sa mai stau mult pe ganduri, am iesit in oras pana la farmacie. Era sambata seara, deci orasul era plin de lumini, galagie si oameni. Farmacia se afla exact langa cinema, cinema-ul la care voiam sa merg cu Louis. Asta daca el se simtea bine, desigur.

        Dar o sa astept pana isi revine. Odata ce am iesit din farmacie, am facut dreapta pe langa cinema ca sa ma intorc acasa si sa merg la Louis. Dar ma oprisem in drum.

         Ori aveam vedenii, ori Louis chiar iesise cu o fata din acel cinema. Nefiind nesigur, m-am ascuns dupa un zid, ca sa pot observa mai bine. El era. Ce cauta in oras, tinand cont ca se simtea obosit si ca ii e rau? Chiar eram nervos si trist in acelasi timp. Stiam eu ca ma minte. Stiam eu. S-a saturat de mine, asta e. De aceea nu a mai iesit cu mine si m-a evitat. Ca si-a gasit pe altcineva. De aceea nici nu mai stam unul la casa celuilalt,de aceea nici macar nu am mai dormit sau sa petrecem timpul impreuna.

      Vechiul eu ar fi plecat in secunda urmatoare acasa, ar fi stat suparat si s-ar fi consolat simgur pana se rezolva problema. Ei bine, lucrurile s-au schimbat putin. Uitand de tot ce rational, m-am dus spre cei doi care radeau.