Can We Be Togheter? ~ Larry Stylinson ~

Capitolul 36

Perspectiva lui Louis

-Nu am vazut-o in ultim-

-Buna, baieti! Se aude cineva din spate si imediat mi-am dat seama ca e Adeline.

Ma intorc si ii vad zambetul imens pe fata.

Parul ei blond era acum lasat in jurul umerilor, buclele fiind asezate jucaus pe umeri si pe spatele ei. Avea o fusta neagra putin mai sus de genunchi, mulata, care ii scoteau soldurile in evidenta. Sus, avea o camasa alba, iar la gat un lantisor de aur.

In ciuda faptului ca statea lejer camasa pe ea, nu ma puteam abtine sa nu o observ.

Stiam ca are foarte multe forme care atrageau orice fraier.

Chiar si pe mine.

-Nu te-am mai vazut la nicio petrecere in ultimul timp, Louis. Spune Ade, cu ochii ei verzi fixati pe ai mei.

-Nu prea am avut chef in ultimele zile, spun nepasator.

Era adevarat. Dar nu in totalitate.

Ca sa fiu sincer cu mine insumi, nu am mers din cauza lui Harry.

In ultimele zile, am fost devastat. Chiar daca nu aratam asta. Adica de ce as arata ca am un punct sensibil?

Oamenii sunt periculosi, asa ca mai bine sa nu le arati ca au cu ce sa te atace. Mai ales cand punctul tau sensibil este o persoana.

Asa ca da, idiotul ala de Harry a fost in capul meu 24/24. Imi era dor de el. Sentimentul acela ca ai da orice sa ai o persoana inapoi?

Ei bine, as fi dat orice ca ultimele zile sa fi fost sterse cu buretele ca  sa il am inapoi pe cel care a ajuns la inima mea.

Dar nu a spart zidurile pe care le formasem in jurul meu. Din contra, el doar a creat o usa pe care intra oricand dorea. Dar in acelasi timp, puteam sa intru si sa ies cand voiam.

Fiindca in spatele usii nu mai era banaliltatea peretilor negri si a nimicului din jurul meu. Era o intreaga natura, o intreaga calatorie pe care ma intriga si voiam sa o descopar.

Dar apoi...Harry nu a mai intrat pe usa. Iar eu nu am mai avut curajul sa ies pe acea usa.De ce?

Mi-a fost prea frica sa risc. Ca voi ajunge ranit.

In seara aia as fi putut sa ma cert cu el monstru doar ca sa rezolvam toate probleme. Dar eu, fiindca am fost ranit, am fugit ca un fraier caruia ii e frica de sentimente. Unde imi disparuse gura mare cand am avut nevoie de ea?! Dar apoi am realizat...cat de idiot am fost. De aceea nici nu puneam suflet in nicio relatie. Ca sa nu ajung asa.Asa ca am terminat sa fiu catelusul de Louis. Sunt Louis.

-Nu-i asa, Louis? Gandurile mele dispar atunci cand vad ca Adeline se uita de mine, asteptand sa raspund la ceva.

-P-Poftim? Intreb buimacit.

-Vii diseara cu mine la petrecere, nu?

-Da, spun simplu.

--------------
Astazi o sa ma revansez cu cateva capitole. :)

Pupiciiiii