Can We Be Togheter? ~ Larry Stylinson ~

Capitolul 33

Din perspectiva naratorului

Harry statea in genunchi in fata lui Louis. Acesta dormea linistit, in ciuda faptului ca erau putin sub 10 grade afara. Parul ii era imprastiat pe frunte, iar pielea sa fina era acoperita de mii de umbre intunecate. Buzele rozalii si putin crapate erau usor intredeschise, respirand lent, fapt ce ii confirma ca inca dormea.

Harry nu isi mai putea lua ochii de la el. Cu ochii lui verzi si curiosi privea persoana din fata lui care ii furase toata atentia. Cu cat il privea mai mult, cu atat se indragostea mai rau. Cu atat stia ca va suferi mai tare.

Si asa, toata blandetea lui se transformase in tristete si frica de a-l pierde.

Se gandea daca sa il duca sus sa doarma, sa il trezeasca bland sau intr-un mod in care sa-si exteriorizese furia. Insa era nervos. Cum a putut sa-i faca asa ceva?

Fara sa mai stea mult pe ganduri, i-a tras lui Louis o palma.

Louis a tresarit speriat, apoi cand a vazut cine era in fata lui, si-a adus aminte de ce era aici. A vazut furie in ochii verzi care mereu ii ofereau liniste si siguranta. Apoi, surprins, a vazut cum acea furie s-a transformat in tristete. Si cand a vazut cum niste lacrimi isi faceau aparitia, a simtit cum inima lui nu a mai putut rezista. Era confuz..de ce plangea? Nu a mai suportat sa il vada pe Harry plangand asa ca l-a luat in brate. Nu ii mai pasa de ce a venit aici. Ii pasa doar de el.

Insa nu a durat mult si Harry s-a tras de langa Louis, de parca atingerea lui il ranea.

-Nu si acum, a spus Harry, stergandu-si lacrimile. Nu si acum.

Perspectiva lui Harry

Planul meu de a nu plange in fata lui Louis deja esuase. Dar nu voi continua asa. Nu sunt jucaria lui.

-Cum ai putut?! Strig eu cand vad ca se ridica si el in picioare.

S-a uitat confuz la mine.

-Eu cum am putut? Dar ce am facut eu?

-M-ai lasat sa te astept 3 ore Louis. 3 ore. Si nu mi-ai raspuns la niciun apel sau mesaj. Dar stii, apoi ai fost in stare sa imi trimiti un tampit de mesaj. Acum ce? Ai venit sa mi-a spui in fata? Sa te aud! Strig nervos.

-Ce? Nu, stai. Am venit ca am aflat ca ai plecat cu Izzy acasa.

Clocoteam de furie.

-Tu ai venit pana aici doar ca am plecat cu Izzy acasa?! Tu te auzi macar?

-Da, ma aud, si demult stiam ca iti petreci o groaza de timp impreuna cu ea, si am vrut sa fiu sigur doar ca nu ati facut nimic.

Se aude macar? Nici macar nu am plecat cu Izzy acasa, doar am iesit amandoi odata din casa. Da, m-a intrebat daca vin la ea ca e singura, dar am refuzat complet. Nu as fi facut asa ceva.

Dar ce ma deranjeaza cel mai mult e faptul ca ma asteptam sa isi ceara scuze sau macar sa imi dea cateva explicatii. Nu sa pice vina tot pe mine.

-Tot eu sunt vinovatul? Tu esti cel care a plecat cu Adeline si nu s-a mai intors! V-ati distrat , nu-i asa? Ca eu cu Izzy chiar m-am distrat! Spun, inainte sa realizez.

Eram asa de nervos, iar privirea pierduta a lui Louis mi-a dat satisfactie.

-Ce ai facut? Intreaba cu dintii incestati.

-Ce ai auzit, spun nepasator.

-Ei bine, nici noi nu am fost mai prejos. Nici nu stiu de ce am mai venit aici! Oricum vad ca nu ai nevoie de mine! Am plecat de aici! Spune si cu asta se intoarce.

-Bine!

-Bine!

Si cu asta, Louis a trantit nervos usa masinii in timp ce m-am intors pe calcaie si am trantit usa.

Se pare ca s-a terminat..

--------------------------------
Umm...sper sa va placa! :))
Pupiciiii