Can We Be Togheter? ~ Larry Stylinson ~

Capitolul 50

Din perspectiva lui Harry

     O luna. O luna de la discutia noastra. O luna de cand ne-am comportat ca si cum nu mai existam unul pentru celalalt.

      Prima saptamana a fost dureroasa. Mergeam la scoala doar ca sa nu raman singur cu gandurile mele. Incercam sa scriu, sa fac orice sa nu mai ma gandesc la nimic, dar degeaba. Nu gaseam motivatie sa mai fac ceva. Nici el nu venea la scoala regulat. Lipsea cate o saptamana, apoi venea o zi, poate doua, apoi disparea din nou. Si eu, care eram alaturi de el mereu, habar nu aveam ce se intampla in viata lui acum.

        Chiar daca trecea timpul, tot nu ma puteam obisnui singur. Aveam momente in care din reflex voiam sa il sun sau sa ii dau mesaj cu ce s-a intamplat in ziua respectiva, sau cand pur si simplu voiam sa vorbesc cu cineva. Dar de fiecare data stergeam mesajele. Usor, usor, ma oprisem sa i le scriu. Incetasem sa ma gandesc la el tot timpul.

         Se pare ca mi-e mai bine singur.
*
*
*
         In sfarsit, dupa o saptamana intreaga, ma pot bucura de weekend. Intru in casa, lasand cheile la intrare si vazand un biletel lasat de mama.

         "Din nou singur, se pare." soptesc eu, in timp ce strang biletelul in pumn si il arunc la gunoi. Neavand ceva mai bun de facut in aceasta dupa-amiaza de vineri, aveam de gand sa stau degeaba pe canapea si sa ma uit la televizor. E vineri...ma intreb daca Louis mai merge la petreceri asa cum facea de obicei. Pana la urma nu mai e nimeni sa-i interzica ceva acum.

          M-am imbracat confortabil si am stat toata ziua degeaba, nefacand nimic. Pe la 6 insa, am auzit un ciocanit la usa.

          -Imediat! Strig eu, ridicandu-ma.  Nu aveam nicio idee cine ar putea fi la usa acum.

          Aud din nou ciocanituri puternice.

           -Am zis imediat!... Strig eu in timp ce deschid usa. Am ramas blocat, cu mana inca pe clanta, cand l-am vazut pe Louis in fata mea. Avea un hanorac si un rucsac in spate. Chiar daca il mai vazusem acum cateva saptamani, acum, aici, aproape, am simtit ca nu l-am mai vazut de ani buni. Si sentimentul asta nu era placut deloc. Simteam ca ma uit la un necunoscut.

           -...Hei. Rupe el intr-un final linistea.

           -Buna, zic eu simplu, uitandu-ma la el intrebator. Ce cauti aici? Intreb fara sa realizez. Parea oarecum precaut si nelinistit, de parca urmeaza sa spui ceva si habar nu ai cum sa iti alegi cuvintele. Parea oarecum mai cald fata de ultima data cand am vorbit cu el.

            -Mi-am uitat la tine... MP3-ul. Stii ca de obicei uit tot felul de lucruri la tine. Si chiar am nevoie de el...Il mai ai?

            Ma uitam la el si imi venea sa ii rad in fata. A venit la mine doar pentru asta? Aveam o dorinta puternica sa ii dau un pumn in fata, dar mi-am tinut emotiile sub control.

           -Da. Nu am aruncat nimic. Daca e ceva de al tau la mime, sigur e pe sus, zic simplu si ii fac cu mana sa intre.

           -E ok, ma pot duce singur. Stai linistit. Nu vreau sa te deranjez mai mult, spune, dand din mana ca e in regula. Revin imediat, doar urc si il iau. Stiu sigur unde e.

            -Ok, zic simplu, fara sa ma uit la el. Stand in aceeasi camera cu el imi crea furnicaturi de piele. Nu voiam sa cedez acum, nu dupa atata timp.

          M-am asezat jos si am oftat. Nu inteleg de ce trebuia sa vina pana aici pentru un nimic. Nu am mai apucat sa ma gandesc la altceva, ca deja ii auzeam pasii pe scari.

           -Ai gasit ce trebuia? Intreb eu, nevazand niciun MP3 in mana lui.

           -...Da,da, l-am bagat deja in rucsac, zice repede. Dupa asta, urmase o mica liniste. Nu stiam ce sa mai zic.