Speranță târzie

Capitolul 2. Derrik

- Ieși dracului odată! Ce nu înțelegi?

Vocea nervoasă a bărbatului sparge liniștea dimineții. El se răstește la domnișoara ciufulită și aproape adormită care lenevește în pat doar la câțiva centrimetri distanță de trupul lui gol. Întinde mâna spre ea să o apuce de cot pentru a o arunca pe ușă afară, însă nu o mai prinde. Norocul ei că s-a dezmeticit imediat, s-a ridicat din patul răvășit, și a luat-o la fugă spre ușă.

În graba ei mare, a reușit totuși să se aplece și să-și adune hainele împrăștiate pe jos.

Frânturi din întâmplările de aseară încep să-i cuprindă mintea amețită în clipa în care închide ușa în urma ei, însă le alungă imediat scuturându-și capul enervată. Șiroaie de lacrimi încep să se scurgă pe obraji, dar le ignoră indiferentă. Nu vrea să analizeze cele petrecute în camera aceea. Nu are timp să regrete clipa în care a decis să-l însoțească aici. Acum trebuie să-și pună hainele pe ea, înainte ca cineva să apară e holul lung și slab luminat și să o vadă goală.

Își trage pe ea rochia roșie, mult prea scurtă și mult prea stâmtă, își pune pantofii cu tocuri înalte, apoi pornește clătinându-se spre scările care duc la parter. Își aranjează părul ciufulit pe care îl zărește în oglinda strălucitoare agățată pe peretele pe lângă care iese, și se înjură în gând pentru neglijența ei.

Trebuia să fie mai atentă. Îl cunoaște prea bine pe Derrik. Până și colegele ei i-au povestit câte ceva despre apucăturile lui, dar ea nu le-a crezut. Este mult prea îndrăgostită de bărbatul acesta dificil și orice cuvânt rău spus la adresa lui, era catalogat drept miniună de către ea. Ochii lui albaștri îi sfredeleau măruntaiele de fiecare dată când o privea.

L-a remarcat încă din prima ei zi de muncă. Ea stătea liniștită la birou și traducea căteva documente cerute de șeful ei. La un momendat el a apărut de nicăieri, fix lângă ea, și i-a vorbit cu o voce tulburătoare. În naivitatea ei a crezut fiecare cuvințel pe care el a avut grijă să i-l planteze subtil în inimă. A avut încredere în bărbatul misterios și a ignorat toate semnalele transmise de instinctul ei. I-a fost ușor să se îndrăgostească de el. Se înfiora la fiecare vizită a lui. Visa cu ochii deschiși la toate poveștile spuse de el.

Mai târziu a aflat că el este Derrik, șeful cel mare.

Trăia ca într-un basm cu prinți și prințese.

I-a spus că i-a remarcat frumusețea răpitoare în clipa în care a văzut-o prima oară. I-a spus că este îndrăgostit irevocabil de ea. I-a jurat că nu-i face nimic rău. I-a promis că totul va fi bine...

Acum unde au dispărut toate aceste cuvinte? Unde este dragostea lui? De ce a fost atât de crud? De ce s-a comportat ca un măgar? Putea să obțină orice de la ea, fără ajutorul acelor prafuri. Trebuia să fie mult mai puternică...

O altă lacrimă rebelă se desprinde din ochii ei triști și pornește la vale pe obrazul palid. Îi este sete. Cumplit de sete... Trece în grabă pe lângă bărbatul aflat la recepția de la parter, apoi țâșnește pe ușă afară.

Respiră adânc din libertatea pe care o simte imediat cum dă cu nasul de aerul rece al dimineții. Stă încremenită câteva clipe, dorindu-și parcă să rămână așa o veșnicie... Respirația nu vrea să se oprească, iar ochii nu se străduiesc prea mult să stea închiși. Oftează lung și pornește resemnată spre taxiul parcat lângă trotuar.

Îi indică șoferului adresa unde vrea să ajungă, după care se adâncește în bancheta moale din spate. Își strânge corpul firav cu mâinile ei subțiri, ignorând durerea provocată de amintiri.