Speranță târzie

Capitolul 23. Emma

Cel care sesizează intrarea medicului în salon este Albert. Acesta și-a mutat privirea pe el și îl urmărește tăcut. A observat cele două cute care i-au încrețit fruntea și a remarcat felul bizar în care o privește pe Alena, de parcă ar vedea prin ea.

- Se va trezi vreodată? îl întreabă cu voce joasă apropiindu-se de el.

Doctorul continuă să privească spre pat încercând să găsească acele cuvinte liniștitoare pe care toți sunt nerăbdători să le audă. Inclusiv el.

- Da, răspunde în final chiar dacă nu prea este încrezător în afirmația lui. Măcar știe că acum trebuie să facă orice pentru a o salva. Trebuie să... facă orice.

Albert se întoarce la locul lui, lângă Demien. Știe că nu va avea nicio șansă să fie auzit de acesta și preferă doar să-i fie alături, atât cât va rezista.

- Trebuie să eliberați salonul, le cere doctorul pornind brusc spre ușă.

Știe cât de greu va fi să-i convingă să plece de aici. În special pe brunetul care stă fix în aceeași poziție de câteva ore bune.

Încă se mai gândește la alternativele pe care le are. Face asta de când a aflat despre boala nepoatei sale. Evident că a luat în calcul și mașinăria Emmei, doar că a renunțat atunci când a realizat care ar putea să fie riscurile. Dacă cele referitoare la pacient sunt eliminate din start, rata supraviețuirii fără această intervenție fiind foarte mică, aproape inexistentă, cele referitoare la cariera lui sunt însă foarte mari. Asta dacă nu respectă protocolul... Și totuși de ce nu l-ar respecta? Ar avea timp suficient pentru a demara procedura. Fiind vorba despre o urgență ar putea avea acordul doar în câteva zile...

Dincolo de frământările și gândurile lui, grupul format din Joanna, Emma și Eddie, începe să se anime din nou. Curiozitatea Joannei, alimentată cu oboseala nopții albe petrecută pe holurile spitalului, nu fac altceva decât să o agite și să o îndemne să vorbească neîntrerupt.

- De cât timp nu mai practici medicina? o întreabă ea pe Emma privind-o cu interes.

- Sunt câțiva ani buni.

- Nu te întreb de ce ai renunțat pentru că îmi dau seama că nu ai făcut-o de plăcere. Nu poți să devii o simplă secretară doar că ai visat încă de mică să faci o carieră din asta. Relația ta cu doctorul Alenei este însă destul de ciudată.

- De ce crezi asta?

- Am remarcat tonul cu care îi vorbești.

- Este soțul mamei mele, cum ai vrea să-i vorbesc.

Emma știe exact la ce se referă Joanna. Știe că este răutăcioasă cu David. Știe că numai ideea în sine că a devenit peste noapte omul important din viața ei o deranjează mai mult decât este normal. Asta pe lângă faptul că datorită lui a fost nevoită să renunțe la meseria ei. Să uite pentru totdeauna de medicină. Să-și abandoneze visul.

- Este totuși tatăl tău, insistă Joanna nedumerită.

- Vitreg, da! Eu am deja un tată. Este plecat la dracu în praznic, dar este în continuare tatăl meu. Îi port numele, la naiba! El m-a crescut. El este familia mea.

- Corect. Nimeni nu poate schimba asta  niciodată. Iar Alena este verișoara ta. De-asta erai atât de preocupată de starea ei?

- Poftim!

- Te-ai interesat de stare-

- Nu, nu. Ce ai zis mai devreme. Cine este Alena?

- Este verișoara ta. Doctorul este fratele mamei ei.