Speranță târzie

Capitolul 28. Răzbunarea

Drumul spre casă îl parcurg separat. Alena cu Demien în prima mașină, cea care deschide coloana, Albert cu Joanna în următoarea mașină, aflată doar la câțiva metrii în spate, și Alex împreună cu Christian în cea de-a treia mașină. Dacă în primele două liniștea pare să se fi instalat pentru totdeauna, în ultima, discuția este în toi.

- Ești inconștient băiete, îl ceartă Christian pe colegul său de banchetă. Șoferul le mai aruncă din când în când câte o privire în oglinda retrovizoare, iar tipul aflat pe scaunul din dreapta acestuia pare distras de ceea ce se vorbește în casca din urechea stângă, decât de discuția din spatele lui.

- Tu încă nu ști cu cine ai de-a face, se apără Alex privind în gol.

- Ba știu. Am știut încă din clipa în care te-am angajat. Copil nebun...

- Nu mă refeream la mine... Steve este tipul de persoană care ar omorî pe oricine, oricând, fără să se gândească de două ori. Asta doar dacă nu are niciun motiv...

- Și acum are?

- Este vorba de libertatea lui, libertate condiționată de misiunea asta. Nu va renunța niciodată la contract, indiferent de situație, indiferent de persoană.

- Derrik!

- Exact. Tipul ăla știe cum să se folosească de oameni.

- Și Steve este atât de fraier încât să se lase prins într-o asemenea capcană, spune Christian cu ironie în glas.

- Când ești orbit de furie nimic nu mai contează. Uiți până și de tine...

Christian oftează întristat. Știe exact la ce se referă Alex. A cercetat și el trecutul întunecat al lui Steve. Îi cunoaște slăbiciunile și temerile. A aflat povestea ascunsă a vieții lui. Doar că încă nu înțelege cum a ajuns Derrik în posesia acestei povești.

- Cum a ajuns Derrik la Steve, se trezește el spunând cu voce tare.

- Asta doar Steve ne poate spune, sau chiar Derrik, deși eu am o mică bănuială. Are legătură cu tipul ăla pe care l-a omorât în bătaie. Cred că era o cunoștință de-a lui Derrik.

Alex știe cu exactitate despre cine este vorba, doar că nu vrea să spună. Încă nu știe ce se va alege de soarta lui, în mâinile cui se va afla după toată isprava asta și se gândește că este mai bine să păstreze pentru el anumite informații. Nu se știe niciodată când va avea nevoie de ele.

Au trecut mai multe ore de când cele trei mașini rulează în tandem pe șoseaua întinsă. Au încetinit în același timp, atunci când au ajuns în fața porții și au oprit aproape în același timp atunci când scările din marmură albă au fost suficient de aproape încât să le permită pasagerilor să coboare în siguranță.

Deși nu s-au vorbit între ei, toți cei care au coborât pornesc spre ușa de la intrare. Demien profită de nesiguranța cu care pășește Alena și o cuprinde de talie lipindu-se astfel de trupul ei slăbit.

- Sper că găsim ceva proaspăt de mâncare pe aici. Nici nu-mi mai amintesc când ne-am hrănit ultima oară, se plânge Joanna imediat cum ajung cu toții în holul de la parter.

- Acolo este bucătăria, le indică Demien direcția în care să meargă. Îi cere din priviri acordul Alenei de a se desprinde de ea, apoi pornește în direcția opusă. Alex, tu vii cu mine! spune cu o voce calmă, mai mult pentru a se asigura că nimeni altcineva nu va intra în camera a cărei ușă o deschide grăbit.

- În regulă! confirmă Christian intuind că lui îi este adresată această cerere.

Asta înseamnă că nu trebuie să-i deranjeze cu prezența lui sau a oricărui alt individ. Alex pornește tăcut pe urmele lui Demien încercând să-și păstreze calmul interior. Chiar dacă știe că toți consideră că a făcut o greșeală, că este vinovat de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, se gândește că oricum nu mai are nimic de pierdut. Viața lui a fost dată peste cap în momentul în care a luat decizia să-și părăsească camarazii.