Speranță târzie

Capitolul 14. Frați

Albert îl privește uimit. Este pentru prima oară când îl numește fratele lui. Și face acest lucru în public. Chiar dacă știa că Demien îl tratează ca pe un frate, era convins că nu va recunoaște niciodată asta... Toată copilăria lui a visat la acest moment. Toată adolescența s-a rugat în gând să-l numească măcar o dată frate. Apoi a uitat de dorințele sale și au devenit cei mai buni prieteni.

- Ai luat-o razna, spune cu voce tare copleșit însă de emoții.

- A fost un șoc și pentru mine când am aflat, continuă Demien aparent stăpân pe sentimentele care îi zdruncină echilibrul. Avem același tată. John Keller este tatăl tău. Mă rog, a fost...

Eddie își plimbă ochii de la unul la altul încercând cu greutate să stea lipit de scaun. Nu mai are resursele necesare pentru a rezista furtunii care s-a deslănțuit în interiorul său. Este greu de procesat un astfel de adevăr, chiar dacă a văzut cu ochii lui dovada printre hârtiile răsfoite mai devreme. Marc este ceva mai liniștit. Încă nu realizează ce se întâmplă în jurul lui fiind preocupat de bruneta care savurează efectiv fiecare cuvânt auzit. Nici ea nu înțelege mare lucru din ceea ce se întâmplă, dar este fericită că se află aici. Că este martora acestor dezvăluiri și că, cine știe, poate va face o știre senzațională din asta.

- Normal că a fost tatăl meu, ripostează Albert încurcat. El m-a crescut. El m-a educat. Datorită lui am ajuns ceea ce sunt astăzi...

- Nu ai înțeles... Știu că este greu, dar încearcă să te concentrezi pe ceea ce spun eu acum. Nu o fac din răutate și, chiar dacă am lipsit o perioadă din viața ta, știi foarte bine că tu ai fost întotdeauna fratele meu. Nu ți-am spus-o niciodată pentru că...

- Ești cel mai mare dobitoc din toate timpurile, izbucnește Albert și mai confuz.

- Știu! Iar tu ești pe bune fratele meu. Tata a aflat adevărul abia după ce a murit mama ta. Te-a luat imediat acasă. Probabil a considerat că nu trebuie să știm și-

- Taci dracului o dată! țipă Albert derutat ridicându-se în picioare.

Alena îl apucă de mână și încearcă să-l calmeze șoptindu-i câteva cuvinte neînțelese. Joanna se ridică și ea în picioare și se apropie de el. Ghicește imediat intențiile acestuia, deși îi este greu să creadă că el ar fi capabil de un asemenea gest. Îi cunoaște însă temperamentul înfocat cu care s-a mai confruntat și zilele trecute. Mirosul parfumului bărbătesc pe care ea îl recunoaște imediat, îi inundă din nou nările. Nu știe ce o amețește mai tare, mirosul sau atingerea pe care trupul ei o percepe ca pe o invitație greu de refuzat.

- Să ne calmăm puțin, spune aceasta mărind distanța dintre cei doi frați.

Îl împinge ușor pe Albert, forțându-l să se așeze pe primul scaun liber, cel de pe care se ridicase Alena. Mișcarea lor este percepută destul de repede de aceasta, care face câțiva pași astfel încât ajunge fix lângă Demien. Norocul îi surâde din nou atunci când își dă seama că stă pe scaun, altfel nu știe dacă picioarele i-ar fi susținut trupul, iar o cădere ar fi fost singura modalitate de a face față apropierii de brunet.

Dacă până acum doar își imagina respirația lui, acum o simte până în cea mai îndepărtată celulă din corp. Îi simte mirosul. Îi simte materialul costumului. Îi simte bătăile inimii. Îi simte până și mișcarea pleoapelor a căror fâlfâire îi trimite adevărate rafale produse de genele mult prea lungi și mult prea negre.

- Îmi pare rău! aude ca prin vis la doar două degete distanță de urechile ei.

- De ce? Pentru că-mi eș-

- Să nu îndrăznești să te gândești la așa ceva, îl amenință Demien ridicând arătătorul drept. Tu nu trebuia să aflii asta de la mine, așa cum nici eu nu trebuia să aflu din acele hârtii. Nu știu dacă te încălzește cu ceva, dar să știi că nu ești singurul în această situație...Și eu sunt în aceeași situație, la fel cum sunt și alți frați care nu știu unii de alții. Eu nu sunt aici ca să judec deciziile sau faptele taților noștri. Am aflat și eu zilele astea despre ce este vorba și vreau să profit de această ocazie ca să vă spun tuturor adevărul pe care părinții noștri au ales să-l țină ascuns. Nu este nevoie să-ți spun că am fost frate cu tine încă din clipa în care ai intrat pe ușa casei noastre, și, indiferent de alegerea făcută de tata, voi fi în continuare fratele tău, indiferent de alegerea făcută de tine.