Speranță târzie

Capitol 29. Hotărâre

Dimineața a sosit veselă revărsându-și căldura peste cele două trupuri goale care se odihnesc pe cearșafurile albe. Felul în care acestea se contopesc, într-o eternă îmbrățișare, exprimă atât disperarea de a sta așa pentru totdeauna cât și nevoia reciprocă de a-și transfera viață unul altuia.

Brunetul deschide primul ochii, iar zâmbetul liniștit care îi umple chipul transmite tot ceea ce simte în această clipă. Fericire... Împlinire... Putere... A visat de multe ori la această imagine. Trupul ei acoperind trupul lui. Fața ei lipită de brațul lui... Până mai ieri nu-și permitea să transforme visul în realitate. Se mulțumea doar cu nopțile petrecute în parcare, ca să fie cât mai aproape de ea, și cu diminețile privind-o din depărtare. Acum totul s-a schimbat. El doarme în patul ei și își lipește buzele de fruntea ei senină. Va avea grijă să trăiască la nesfârșit aceste clipe. Să fie lângă ea în fiecare noapte. Să o sărute de câte ori inima lui o cere.

- Bună dimineața! șoptește Emma somnoroasă. Credeam că ai plecat.

- Niciodată, răspunde Eddie presărând câte un sărut pe fiecare obraz al ei. Nu o să scapi așa ușor de mine. Ai uitat câte am pătimit până când am ajuns aici?

- Încăpățânat...

- Da. Aș vrea să plecăm într-o vacanță...

- Undeva unde să fim doar noi, nu? Să fie cald... soare... plajă... apă...

Fiecare cuvânt al ei este urmat de câte un sărut pe care Eddie nu ezită să-l lase pe buzele ei rozalii. Felul în care aceasta îi răspunde, sau mai bine zis, nu-i răspunde la sărut, îl derutează un pic, dar preferă să continue jocul. Știe ca nu-i va fi ușor să o cucerească definitiv pe femeia care și-a lipit trupul gol de trupul lui la fel de gol. Știe că încă nu a câștigat.

- Cred că glumești, îi spune Eddie devenind serios pentru o clipă.

- Mda, așa cred și eu...

Degeaba se străduiește să fie serioasă... Râsul ei colorat se răspândește cu repeziciune în jur și umple imediat dormitorul. Eddie o acompaniază și el, ceva mai reținut însă.

Au fost multe zile în care pereții camerei au auzit doar suspine și au văzut doar lacrimi. Această schimbarea le va face bine. Și ei îi va face bine.

Gândurile îi zboară la mama ei. Au trecut mulți ani de când s-au văzut față în față. Poate a sosit momentul să lase trecutul în urmă și să înceapă o nouă etapă. Poate a sositul momentul să-i acorde o șansă brunetului de lângă ea, care o privește atât de intens. Nu se aștepta ca el să fie așa. Este adevarat că l-a plăcut din prima zi în care l-a văzut, dar încă nu poate avea încredere totală în el, indiferent de cât de sinceri sunt ochii lui acum.

Nu poate uita că a fost mâna dreaptă a lui Derrik, că l-a ajutat să distrugă totul în jurul lui. Încă își amintește momentele în care părăsea biroul acestuia și trecea pe lângă ea fără să o privească măcar. Știa că urmează să facă o nedreptate, să înșele pe cineva, sau, mai rău, să distrugă viața cuiva.

Mintea ei este încă în alertă și o motivează să fie precaută. Să nu se lase păcălită de ochii aceștia negri și pătrunzători. Dar cum să facă asta atâta timp cât o privesc cu atâta dragoste? Cum să se lupte dacă trupul ei nu o ascultă și cedează fără vlagă chiar de la primul sărut, de la prima atingere, de la prima îmbrățișare...

- Aș vrea să știu la ce te gândești acum, o întreabă Eddie ușor încruntat. Ai făcut o treabă minunată cu Alena, schimbă el subiectul atunci când tristețea îi întunecă privirea. Își dorește să o facă din nou să zâmbească pe femeia aceasta incredibil de frumoasă.