Aripi de Fier

Iluzie

1

În frigul ce face,

Frunzele copacilor să înțepe ca niște ace

Singur, pierdut

Am fugit de ce am avut

2

Un frig diferit

Nu ucide. E frigul ce apare când nu mai rămâne nimic

Moartea apare și ea unde nu mai rămâne nimic

Dar nu înainte să îngheți de frig.

3

Mâinile și picioarele înghețate,

La fel și sângele scurs, acum e tot una cu hainele purtate

Un ochi închis de mult

Celălalt, stelele de mult nu le-a mai văzut

4

Dar privirea se ridică,

Atunci când cerurile se despică.

Pentru că apare împărăteasa

Pe un covor de lumina încet se apropia

5

Cu părul atât de lung,

Că toate versurile astea nu ajung.

Cu voce caldă și ochi blânzi

Vede mizeria ce sunt azi

6

Nu îndrăznesc să o privesc în ochi

Nu sunt demn să văd așa ochi

Dar ea, zâmbind o face,

Calmă îmi șterge sângele, fața mea, câtre lumină se întoarce

7

Nu o pot atinge, dar o văd cât e de minunată

Mâinile ei, pe ale mele le cuprind dintr-odată

Simt cum gheața dispare

Îmi amintesc cum e căldura de la soare

8

Încerc să mă ridic,

Împărăteasa îmi dă sprijin

În sfârșit pot sta în picioare

În sfârșit pot lăsa liberă înima visătoare

9

Mâinile ei pe umerii mei

Mâinile mele pe șoldurile ei

Aripile ei pe spatele meu

MĂ TREZESC! Văd că a fost doar o iluzie, că în întuneric sunt doar eu.