Aripi de Fier

Lacrimile zeiței

1

Zeița a tot ce e bun,

Plange acum în noapte, înconjurată de fum

Plange fără încetare

Nu se mai poate ține pe picioare

2

În genunchi, își ține în brațe iubitul

Ce a murit de mult. Cu toate puterile ei încearcă să îi reînvie sufletul

Strigă către stele, blestemă soarele

Dar nimic, nimeni să îi audă plânsetele.

3

Iubirea zeiței ucide.

El știa asta, dar tot spunea Te voi iubi oricând, oriunde

Pentru că și el o iubea pe ea

Chia dacă știa că asta îi va aduce moartea

4

Zeița era de o frumuzețe rară

Dar el orbea, chiar și de o privea o singură oară.

Ar fi ascultat poveștile ei cu zilele

Chiar dacă îi sângerau urechile

5

Mângăierea ei, blândă să nu rupă nici o floare

Îi lăsa pe față rană arzătoare

Îmbrățișarea ei îl vindecă,

Dar în același timp îl ucidea

6

Char și acum,

Trupul iubitului e străpuns de părul ei lung,

Lung, superb ca în basmele spuse din moși strămoși,

Pe trupul iubitului ei, prindea viață, șerpi veninoși

7

Lacrimile zeiței cad neîncetat

Și natura plânge alături de ea, ploaie s-a așezat

Lacrimile ei udă pământul

Dar aduc putregai pentru iubitul

8

Iubire pură, un sacrificiu

Doar pentru un moment, să privească împreună apusul, cerul auriu

Ea era perfectă iar el știa asta.

De asta în mâinile ei și-a lăsat viața.

9

El a acceptat să moară pentru ea

În brațele ei, să simtă iubirea

În brațele ei, pentru totdeauna

Dar viața pe care a dat-o deja pentru ea, e doar una