Aripi de Fier

Aducătoarea de stele

1

În mijloc de ocean

În barca mea navigam

Sub un ceer negru

Dar pașnic, dormeau și vântul și valul
2
Și cum pluteam

Dintre toți, doar eu nu dormeam

Stăteam de gardă

Fără să știu ce ochii aveau să-mi vadă

3
Aveau să vadă cum un val uriaș se ridică

Cum cerul cel negru se despică

Era atâta liniște, dar totuși atâta mișcare

Nu era lună, nici stele, dar apa strălucitoare

4
Valul cel mare venea

Era prea rapid să am timp să mai trezesc pe cineva

Dar nu ne-a lovit

Ca un miracol, fix în fața noastră s-a oprit

5
N-am văzut așa ceva,

Mă urc pe catarg să văd mai bine minunea

Și cum ajung sus,

Încă o minune, o fată pe val mi-a surâs

6
Un zâmbet suav cu buzele ei roșii

Mai negrii decât noaptea îi erau ochii

La fel de negru era și părul

Și lung să nu se mai vadă oceanul

7
Pielea ei albă, lucitoare

Se vedea greu de rochia-i la fel de strălucitoare

Să fie o fantomă? Mă gândesc speriat

Dar fantomele fac rău, ea a oprit valul, ne-a salvat.

8
Continuă să mă privească, să zâmbească

Dar liniștea era perfectă, nu a vrut să vorbească

Tu ești ceea ce valul l-ai oprit?

Întreb eu speriat și uimit

9
Fata nu răspunse

Ci mâna subțire o țntinse

Deschise palma încet

Milioane de stele apăreau pe cer

10
Din mâna ei stele și stele
Ce luminau cerul și linișteau apele
Din mâna ei, ultima stea pe urechea mea căzuse
- Te aștept în vise, aceasta îmi spuse
Iar aducătoarea de stele, dispăruse