1
De ce ninge ?
O întrebare aparent banală
Când afară e viscol, și plouă cu albă cernealâ.
Știm ce e zăpada. Dar ce se întâmplă când teoria de sufletul artistului se atinge?
2
Învățatul îți va spune teorii.
Cum că apa îngheață
Mai rău ne bagă-n ceață.
Cât de învățat ar fi nu-și poate da de pe inimă norii.
3
El nu știe sau nu vrea sa audă
Că acolo departe, unde ochii orbesc,
Unde gurile tac și urechile surzesc,
Unde inima e liberă iar mintea mută.
4
Acolo în depărtare,
Unde timpul ia forma unui moș păzitor de ceas,
Unde natura e mama și tată e Atlas
Iar ploaia mlădioasă domnișoara, și mândru cavaler e soare.
5
Acolo de unde toate vin
Unde suflete se nasc și mor
Alegându-și corp pe placul lor.
Da. De acolo și focul și ploaia și ninsoarea vin.
6
Focul , Vântul și Pământul mândrii crai
Ploaia și ninsoarea mândre fete
Fulgii și stropii curate suflete,
Ne spun povestea unei zâne plecate în căutare de rai.
7
Cândva pentru prima oară s-a spus
Că zâna ninsorii a mers să vorbească cu al ei tatâ
-Vreau să plec. Dacă suntem nemuritori de ce nu putem vedea lumea lată ?
Dacă oamenii știu de Foc , de Pământ de ce ne ascund norii ?
8
-Să nu mă mai întrebi așa ceva!
Noi suntem divini , ei simpli muritori
Suntem ca niște vulturi, ei nici măcar ciori.
Nu te mai gândi la ei și cu numele tău voi boteza anotimpul rece. Iarna
9
Curioasă din fire,
Ea din regat pleacă, ignorând pe al său tată,
Jurându-și că nu se va mai întoarce vreodată.
Oare e nevoie de oameni mici ca geniul să ajungă la împlinire ?
10
Anotimpul rece vine , Atlas îi pune nume Iarna
Trist și sec e regatul fără zâna cea mică.
Natura își caută prințesa de asta fulgii peste tot pică
Pământul se îmbracă în alb , iar vântul sora-și strigă Iarna, Iarna.
CITEȘTI
Aripi de Fier
PoetryPoezii, pe diferite teme, de diferite lungimi. Fiecare capitol va avea o poezie deci să nu vă surprindă dacă se vor aduna multe părți.