Aripi de Fier

Creația sufletului

1

Departe, în nord pe cel mai înalt munte

Unde omul ca să ajungă, are doar o punte

Un mare și vechi templu se ridică

Unde lumea reală, se împletește cu cea mitică.

Templu așa vechi, mai vechi chiar și decât muntele de sub el

Cel puțin, asta spun preoții ce trăiesc în el

2

Loc ferit, înconjurat de copaci și fiarele pădurii

În fața căruia se află un lac, luminat noaptea de razele lunii.

Liniște ca de mormânt în curte

Nici un sunet, pentru nimeni, nu contează câți vor să asculte.

Până când clopotul cel mare începe să se audă.

Ritualul începe, deasupra nori se adună

3

Și o ploaie grozavă coboară pe pământ

Copacii cad, doborâți de vânt

Luna e acum acoperită, cerul e luminat doar de fulgere

Pământul, sub tunete a început să se cutremure

Nimeni în curtea templului

Cu toții erau înauntru, se dădu startul ritualului.

4

Preoți și 2 fecioare erau în sala cea mare

Cu toții pregătiți căci era sărbătoare

Căci urma să se creeze, ceea ce nu a mai fost creat

Căci urma să se facă, singurul lucru adevărat

Fecioarele au aprins torțele, la lumina focului.

A început creația sufletului.

5

Un preot lovește gongul

O tobă e lovită de altul

Cei doi împreună cu ploaia

Crează un sunet, ce inundă odaia

Ustensilele și masa e pregătită

Când cel mai bătrân preot intră, arcada templului de fulger e lovită

6

Cu barba până-n pământ, preotul se apropie

Aduce, ceea ce pare a fii un omuleț mic, luminat de o scânteie

Gong-ul, toba și ploaia continuau

În timp ce fecioarele, pe micul omuleț pe masă-l așezau

-Are scânteia vieții, acum să-l facem puternic

Spuse un preot, trebuie să știe să aibă grijă de el, acest omuleț mic

7

Pune-i o inimă mare

Dar fă-l ca nimic să nu-l doboare...

Atunci preotul cel bătrân luă inima omulețului

Înfige în ea două țepe și o leagă cu lanțuri

- E o inimă mare..

Dar așa nu va fii atinsă de persoane murdare

8

Deschide-i mintea să vorbească

Dar fă ca vorbele să nu se irosească

Atunci un alt preot luă o ghiară de lup.

Și cu ea, pe buze rănii omulețul

Mintea e deschisă, gura va spune multe cuvinte

Dar la fel ca un lup, cine vrea să se apropie, trebuie să merite

9

Fă-l să vadă lumea..

Dar și ce ascund oamenii ură, speranță, dragostea

O fecioară smulse un ochi omulețului

Și-l aruncă în lacul din fața templului.

- Acest ochi va rămâne deschis pentru totdeauna,

Dar nu va vedea lumea, în schimb ce ascunde luna.

10

Fă-l să iubească...

Să simtă totul dincolo de înțelegerea omenească.

Atunci un alt preot luă inima 

O pune într-o cușcă și aruncă cheia.

- Cine o va găsii,

Acea persoană acest suflet o va iubii.

11

Fă-l să zboare,

Dă-i aripi ca singur să ajungă la soare.

Dar fă ca aripile să fie de fier

Dacă vor fii din oțel sau aur... depinde de el

Dar la soare ajunge doar cel puternic

Acum, în cel ce a scris asta.. se află sufletul... acel omuleț mic