Aripi de Fier

Versuri negre VI

1

Ce îi poți da unui om care nu are nimic?

În afara unui sfârșit potrivit

Cum poți vindeca ce deja a murit?

Și cu ce se poate umple, locul în care nu mai e nimic

2

Multe întrebări am din nou,

În brațele deznădejdii așesându-mă din nou

Să mă poarte prin dezastrul ăasta de existență

Care, chiar dacă am murit de mult, mă ține în viață

3

Pe margine de stâncă stau singur,

Vântul îmi bate în păr, în timp ce privesc spre amurg.

Un ochi închis demult

Totuși văd, văd vid-ul ce s-a deschis dedesupt

4

Marea cristalină nu se mai vede,

Doar poarta către eternul vid, ce mă cheamă acum la ceas de noapte.

Vântul dinspre apus, Acum îmi bate din spate.

Împingându-mă în vid, la ceas de noapte

5

Stele pe cer se arată

Stele ce îmi spun desspre iubire, speranță, promisiuni ce mă înalță

Dar vrând să le apuc, am ajuns cu mâinile scrum

Doar vid-ul a rămas acum

6

Cu brațele deschise,

Pletele ultima data de vânt atinse

O ultimă privire spre soare,

Plonjez în vid, nu va mai fi o dată viitoare.

7

Nu va mai fi încredere în oameni și în mine

Nu va mai exista inima, ce odată bătea în mine

Zâmbetul pe față îmi va fi,

Doar când totul se va sfârși.

8

În continuu cad în vid

Așteptând să fiu înghițit

9

Sentimente nu voi mai avea

Nici un motiv să îmi contuinui povestea

Nimeni nu va mai ajunge la mine, nu voi arăta ură

E doar problema că.. nimeni nu poate atinge o umbră.

10

Doar vid in jurul meu

Ca o buruiană prinde rădăcini în ce era cândva sufletul meu

Promite-mi că nu voi mai simți nimic și nimeni nu mă va mai atinge,

Și-ți promit că în tine mă voi stinge