Aripi de Fier

Versuri negre

Demult, ochii lui făceau să erupă vulcanii

Vocea sa, aducea răni ce nu treceau cu anii

Un demon, un rege

Aprindea orice era rece

Până acum, singur, în viscol, rănit

Un fulger roșu direct prin inimă, atât a trebuit

Inima sa și așa de 4 lanțuri ruginite ferecată

E acum spintecată

Lanțurile au fost arse de fulger.

Scânteie de sentimente? Nici vorbă înauntru e doar ger

Dar mai frig e afară,

Vântul rece îl taie pe față, de sânge roba îi e murdară

Stă în genunchi, cu mâna pe piept

Încercând să oprească picăturile ce colorează zăpada încet

Își scapă sabia,

Ar vrea să urle însă de sânge-i se umpluse gura

Din depărtare se aud lupii

Era puternic însă pentru fulgerul roșu nu s-a putut pregăti

Câteva secunde, a trecut prin armură și inimă

În câteva secunde a simțit în suflet viață, acum e o ruină

Cu ultimile puteri, și un strigăt disperat apucă sabia

O înfige în pământ pentru a se ridica, dar se rupe și sabia

Demonul cade, întins, aproape mort. A venit clipa

Pentru prima dată plânge, lacrimi negre îi curg pe față.

Închide ochii, rămâne cu fața în pământ, iar pe spate, din cer, încep să pice pene din aripi albe, de buba crăiasă