Aripi de Fier

Torțele se sting

1

În sala tronului

Fără geamuri pradă țntunericului

Stau singur pe tron

Gândindu-mă la ce am fost și cum am ajuns neom

2

Aerul e puțin

Doar fumul torțelor ajung să îl respir

Și o fac tare greu,

Să ies afară, sau să rămân în întuneric, doar eu

3

Sala e mare, întunecată și goală

E liniște, după asta am tânjit o viață întreagă

Dar acum că o am,

De ce simt că am pierdut tot ce aveam?

4

Torțele ard, umbrele lor se joacă pe pereți și tavan

E greu să văd ieșirea, mai greu e când plângeam

În dorința de liniște, în dorința ca toate să se termine,

Am renunțat la toate.. și la mine

5

Poți să fi rege, dacă domnești peste nimic?

Pot spune că am făcut ceva, dacă totul s-a prăbușit

M-am ascuns în lumea creată de mine

O lume, ce nu mai are nevoie de mine

6

Picături de ceară cad de pe torâe

Pe tron, rupt în două, un corp stă fără forțe

O carcasă ce privește în gol

Ce suflet are, cât timp torțele nu mor

7

O ruină e totul

Așa cum e sala, e și corpul

Așa cum pe torțe, slab arde focul

Așa respiră sufletul

8

Sunt închis în lumea mea

Și în mine mi-am închis lumea

9

Lacrimile de ceară ale torțelor ce mor

Pică pe epava de suflet, la nesfârșit visător, temător

10

Lumina cade în întuneric, torțele se sting una câte una

După un vers se scrie altul, așa cum după soare apare luna.

Tortele se sting, pereții se crapă și în sală intră frigul

Sala și lumea mea se dărâmă, iar pe tron, un cadavru.