Reverii

Fum

Îmi afund chipul, prin calea oferită de acele brațe deschise cu nesaț, în pieptul tău, şi simt că pătrund tot mai adânc într-o poartă de fum, într-o persoană dispărută şi absentă. Într-o carapace golită, părăsită de sinele ce-i încălzea cândva interiorul.

Încă eşti aici, palmele tale atât de uşoare stau deasupra spatelui meu, încercând să îl cuprindă, renunțând în aceeaşi măsură. Asemenea unor pene uitate într-un vid teribil, în care nici vântul nu se mai oboseşte să le poarte mai departe.

Pene fine, pline de lumină. Ai încercat atunci să întruchipezi aripi pentru o persoană ca mine? Mult ai greşit, nimic nu m-ar fi purtat departe, nimic nu m-ar fi desprins din uniunea noastră.

Nu îți coborî privirea, sunt asemenea ție, o reflexie stranie, imaginea ta într-o oglindă cum nu a fost mai sinceră.

Sunt uşoară precum eşti tu. Pierdută precum eşti tu. Risipită precum eşti tu.

Îmi trec cu grijă degetele pe care, ciudat lucru, nu le simt a fi ale mele, nu le simt nicicum, prin părul tău răscolit.

Priveşte-mă, atâta timp cât încă ne mai putem privi. Sau poate deja am orbit amândoi, apriga orbire a sufletului.

Care suflet? Suntem doar o adunătură omogenă de fum. Nu te mai pot atinge şi nu îți mai pot prinde trupul slăbit în brațe.

Mi-am pierdut cumpătul şi sunt cuprinsă de linişte. Neînlăturata linişte a drumului furat sau rătăcit. Liniştea prietenă cu un mut. Cu doi muți. Cu noi doi.

Mi-am pierdut răbdarea şi acum aş putea aştepta un veac fără a-mi păsa în niciun fel. Aşteptarea dulce. Ispita unei eternități condamnate.

             Te-am tras după mine.

Poate tu m-ai urmat.

        M-ai tras după tine.

Poate eu am venit.

O aşteptare impunătoare, pe un tron de zale, într-un turn de fildeş, pe care să o împărțim ca pe o dragoste scumpă, ca pe o pâine proaspătă între frați.

Mi-am pierdut încrederea şi aş veni oriunde cu tine. Cu tine. Cu imaginea ta ştearsă. Cu vorba ta abia rostită. Cu ochii tăi reci. Cu chipul tău palid. Cu cel pe care nu voi înceta să îl iubesc vreodată.

,,Ce se întâmplă cu mine?" mi-ai cerut şoptit această lămurire. Glasul tău tremură. Glasul tău este puternic. Este aproape de mine. Este aproape al meu. Este al nostru şi nu se va duce niciodată.

M-am temut să iți răspund.

Nu mai am niciun păcat şi sunt cel mai pedepsit dintre oameni. Pedeapsă efemeră, uşoară şi blândă. Pedeapsă care nu va dispărea nicicând înainte de mine. Mai greu de suportat decât orice. Mai crudă decât aş fi crezut vreodată.

Nu mai am frici şi sunt cel mai laş dintre oameni. Laşitatea de a pierde conexiunea cu sufletul tău confuz. Laşitatea de a pierde conexiunea cu sufletul meu înecat în fum. Laşitatea de a ieşi din capcana ce ne-a prins împreună. De a rămâne aici pentru totdeauna.

Nu mai am nicio speranță şi îmi doresc atât de multe! Dorință arzătoare care îmi îngheață degetele şi firele rebele de păr. Dorința de a te avea pretutindeni, asemenea unei încrengături a ființei mele. Dorința de a mă desprinde, pentru a te putea pricepe în întregime.

,,Nu am să renunț!" am răspuns, cu suflul tăiat apoi.

Ochii tăi acum fumurii şi-au aşternut privirea asupra mea. Frumoasa lor privire! Împăcată şi angelică. Am vrut să iți mângai încet obrazul uscat şi atins de lacrimi. Răzbunătoare şi neiertătoare. Am vrut să îți ating buzele reci măcar o dată, să îmi simt corpul din nou cuprins de flăcări.

Sunt secătuită de lacrimi şi plâng neîncetat. Plânsul trecutului neînceput. Plânsul viitorului neterminat. Plâns jalnic şi plin de importanță pentru un prezent absent, al nostru.

Sunt secătuită de griji şi nu pot să îmi găsesc pacea. Pace meritată şi vinovată cum nu s-a mai găsit. Pacea pentru care am ajuns în punctul critic. Pacea pentru care oricine m-ar lăuda. Pacea pentru care, cu regret şi zâmbet dulce, cuşca cenuşie a fumului sorții s-a strâns în preajma ta. În preajma mea. A noastră.

Sunt secătuită de orice sentiment şi te iubesc cum nu aş fi putut mai mult. Iubire fără faşă, care are o un prag de sfârşit. Iubire cu primi paşi, care nu are un apus şi o înserare. Iubire fără cuget, fără leac, fără sosie. Iubire fără timp şi fără spațiu. Iubirea noastră.

,,Ce se întâmplă cu tine?" m-ai întrebat din nou, iar eu am amuțit cu groază şi m-am simțit cuprinsă de frenezia miilor de cuvinte.

Încet, încet, plini de viteză. Ne prelingem şi ne contopim cu fumul. Încremeniți şi într-o continuă mişcare, ne-am privit întrebători. Noi ştiam toate răspunsurile.

Cert şi imbatabil, ne-am umplut de bănuieli.

Prinzându-ți mâinile într-o strânsoare slabă, pe care nimic nu ar fi avut forța să o frângă, te-am sărutat apăsat, atingându-ți uşor buzele.

,,Nu voi renunța niciodată!" ți-am răspuns, şi am râs nebuneşte, chicotind cu gingăşie. Şi am plâns în hohote, scoțând doar un suspin.

,,Ce se întâmplă cu noi?" te-am întrebat, simțind pentru prima dată cum este să fii doar un suflet pribeag şi liber să colinde.

Nu mă puteam nicicum desprinde de corpul meu. Ori de tine, cel care îşi prinsese ultima siguranță de a mea şi aştepta mâna care urma să ne tragă afară, afundându-ne şi mai adânc în norul nostru dens de fum.

,,Nu voi renunța niciodată la tine." am vorbit cu o singură voce. Era a mea şi îți aparținea dintotdeauna. Era a ta şi o dețineam, cunoscând-o fără greş. Era a noastră, uitată iremediabil şi găsită o clipă.

A noastră, două părți veşnic divizate şi inseparabile din acelaşi fum, a mea, lumina ta pălită de umbre, a ta, umbra mea împânzită de lumini!