Reverii

Pod către Lună

În jurul meu pare a fi întuneric, ca şi cum aievea aş avea ochii închişi. Dar, de fapt, este doar o aparență, căci nu departe mi se înşiră colonii atât de sclipitoare de stele rotunjite, precum niste picățele de lumină aruncate pur şi simplu pe planşa unui cer înnegrit de o pensulă stângace. 

Pământul meu s-a pierdut şi a ajuns o prăpădită stâncă, o bucată oarecare, plutitoare, dintr-o piatră moartă.

Dar înainte mi se arată Ea, îmi răpeşte cu îndrăzneală ochii!

O Lună imensă, plină, săpată uşor de unele cratere ale trecutelor tinereți, umbrită de luciri ce-au părăsit-o, radiantă în unghiuri pe care doar un mândru Soare le poate percepe cu agera sa privire.

Este impozantă şi desăvârşită! Mă face să cred că mi-ar cuprinde micul corp de o mie de ori, că aş putea trăi sute de orânde fără a o putea traversa în totalitate cu pasul.

Şi totuşi, o urmăresc cu nesaț şi îmi doresc atât de tare să îi fiu alături, un neînsemnat suflet ce o colindă, atât de mult!

În stânga şi în dreapta mea se ridică stâlpi puternici, care au fost baza unui rezistent pod împletit în nenumărate noduri, ce spre acea Lună se întinde şi tot întinde.

Niciun spațiu gol nu ar permite să îți alunece piciorul, nicio porțiune prea aspră nu ți-ar putea zgâria palma.

Chiar şi dacă aş alerga într-o nebună goană ori sări apucat nu l-aş putea doborî, are în sine tăria credinței mele, este un drum ce-mi aparține, şi unul ideal.

Lat îmi este înainte, dar ochii mă mint, îmi spun că, în dreptul Ei, ajunge subțire, o ață, că nu ține în niciun chip.

Însă eu văd în fața mea familia cu mulți copii, îi văd cum râd încet şi se țin lanț de mâini.

Văd un cuplu clandestin, cuprins de tăinicia fascinantă a luminilor nestinse.

O bandă de prieteni se aleargă în gălăgie, se zbenguie pe pod.

Un bătrân conduce drumul, răsuflă încetişor şi zâmbeşte slab, de parcă acea declarație a unei simple fericiri ar susține existența Lumii.

Dacă eu totuşi nu aş mai putea păşi, ci aş rămâne inert între cei doi stâlpi, mi-aş da oricare viață în aştepare, aş privi-o tot trăind... eternități!