Enigma

Capitolul 17

Elinor isi sterge lacrimile si spune: "Tata nu a murit de boala,a fost ucis!"

-Dar de cine,se intreaba ea?

Apoi se mai da cu o tura de fard ca sa nu se stie ca a plans. Oare mama ei stie ca nu era bolnav? Ca a fost impuscat? E ceva putred la mijloc! 

Se plimba de colo colo si se gandeste...

In acest timp insa,ea nu banuia ca este ascultata. De cine? Pai...de persoana de care nu se astepta nici in ruptul capului. Era mama ei.

***PERSPECTIVA LUI MARGARET***

Ce mi-a povestit Elinor este chiar foarte ciudat. Visul ei cu gemenii. Ar trebui sa merg sa vad ce face!

  Stand in spatele usii,o aud vorbind de una singura. Despre ce oare? Imi apropii urechea de usa si ascult. Nu pot sa cred. A aflat ca tatal ei a fost omorat. Eu am mintit-o pentru a o proteja.

Incepe sa planga din aceasta cauza...as vrea sa intru si s-o iau in brate. Dar stau doar si astept. Nu vreau sa creada ca o urmaresc. Chiar daca asta fac.

Margaret coboara scarile si se pune pe canapea.

-Daca stie asta,cum o sa-i explic ca am mintit-o? Nu ma va ierta...poate. Lucrurile atunci s-au desfasurat astfel:

Elinor se afla afara si se dadea pe leagan. Eu ma aflam in camera de zi si...dintr-o data o persoana imi pune mana la gura,eu astfel neputand sa mai spun ceva. Nu vedeam cine ma prinsese. Dar am inceput sa tip si ma aude Dylan. Acesta vine repede si ma vede captiva.

-Draga,cine e el,intreaba Dylan?

-Mmmm,mormai eu,deoarece aveam mana pusa la gura.

-Cine esti?

-Ai dreptul sa alegi,spune el,ori tu,ori ea!

Eu gesticulam sa ma lase pe mine. Chiar in acel moment acesta scoate un pistol si mi-l pune drept in cap. Simteam o emotie foarte puternica,si nu ma putem controla. Am inceput sa plang deoarece viata unuia din noi era in pericol. Acum stiu cat de bun a fost...A zis atunci:

-Iarta-ma,spune Dylan. Las-o pe ea! Pe mine ma lasa,si il impusca in piept!

-Nuuu,strig eu,dar era prea tarziu. M-am uitat spre acea persoana ca sa vad cine era,dar fata ii era acoperita si arata ca un hot. Dar el fugise instantaneu,inainte sa apuc sa chem garzile. M-am indreptat spre Dylan si mam uitat la rana. Ii  curgea mult sange. Am chemat un doctor,dar nu a putut face nimic.

M-am dus apoi sa verific daca Elinor banuia ceva,dupa ce,bineinteles,mi-am sters lacrimilr,dar ea n-avea habar,asa ca am inventat o boala pentru ca sa nu sufere. Stiu ca nu am procedat intocmai corect,dar nu mi-a venit alta idee.

Dupa doua ore de pregatit,m-am dus,sa-i spun lui Elinor despre asta. A fost distrusa. Dar tot ar fi aflat la un moment dat,asa ca i-am spus. Nu m-am putut abtine sa nu plang...

Parca sunt mai impacata ca a aflat adevarul,dar ea nu stie tot ce s-a intamplat exact. Dupa atata timp,de doi ani,nu am aflat cine l-a impuscat pe sotul meu. Elinor ar vrea sa stie...eu o cunosc!