Enigma

Capitolul 6

Elinor a coborat la masa. Mama ei o astepta. Mirosea foarte imbietor...a curcan fript in cupor cu cartofi. "Mancarea mea preferata",gandeste Elinor.

-Stiu...de asta i-am spus servitoarei sa ti-o faca.

-Despre ce vorbesti? Uneori i se intampla sa gandeasca cu voce tare. Mai mereu,de fapt.

-M-am gandit sa sarbatorim acest pas in relatia voastra. Intai trebuie sa va logoditi,apoi casatoria...ce zici de,luna viitoare! Nu...mai bine saptamana viitoare,spune entuziasmata mama lui Elinor.

-Logodna?

-Nu,sigur ca nu! Casatoria!

-Mama...

-Trebuie sa invitam persoanele cat mai repede!

-Mama,zice putin mai tare Elinor.

-Dar mancarea? O sa o rezolvam si pe aia!

-Mama! De data asta striga iritata.

Mama ei se opreste din a vorbi si o asculta. Dupa reactia ei,ea ar vrea sa se casatoreasca foarte devreme. De-abia au avut prima intalnire si primul sarut! Mama ei cam exagereaza si Elinor trebuie sa-i spuna cumva. Nu poate sa-i controleze viata. Are 18 ani.

-Eu nu vreau sa facem totul asa de repede. Doar ce am avut o singura intalnire...ieri,spune Elinor.

-Da draga,dar acest pas trebuie sa-l faceti mai repede. Sa nu fie obstacole care sa va stea in cale. Daca se intampla sa va certati? Ce vei face?

-Stai linistita! Eu si Tristan suntem foarte apropiati. As putea sa-i spun orice. Si daca se va intampla sa ne certam...in orice relatie mai sunt certuri. Asta nu inseamna ca o sa anulam casatoria...

In acel moment mama ei ii ia mana lui Elinor intr-a ei. Priveste inelul care l-a primit de la Tristan. Era din aur si avea un diamant roz in centru.

-Si acesta? Niciodata n-o sa mai ai ocazia sa fii cu o persoana care sa te iubeasca mai mult. Ti-a daruit lucrul ce va va lega pentru totdeauna. Iar tu asta iti doresti,nu?

-Ce-mi doresc? Eu vreau sa zbor spre stele cu el de mana,spune si se ridica de pe scaun incet. Sa nu fie spaiu intre noi niciodata. Sa-i vad mereu chipul senin ce ma binedispune.

Se indreapta spre balcon si priveste spre regat. Totul era intr-o mare liniste...dezamagire. Parca lipsea ceva,o nota de stralucire.

-Poti sa ai tot ce-ti doresti...daca vei crede,ii spune o voce. Este... Tristan.

Elinor se intoarce si il priveste. Avea acelasi chip ca ieri. Parca mai linistitor,apoi continua sa priveasca si sa-si imagineze acest regat mai galagios si cu multa voie buna.

-Stiu ca pot realiza orice caci te am pe tine,spune Elinor. Nu am cunoscut niciodata o persoana atat de grijulie ca tine...multumesc,pentru ca esti tu!

Dar Tristan,in acea clipa,ca si cum nu ar fi fost,dispare. Era o iluzie. Elinor se gandea ca o ia razna. Cum poate sa-i duca dorul asa de mult,cat sa si-l imagineze si sa vorbeasca singura??

-Cu cine ai vorbit,o intreaba mama ei,curioasa?

-Cu nimeni,mama...cu nimeni!